Actual· 1 min citire

Ședință crucială la Guvern. Creșterea salariului minim, pe ultima sută de metri

Salariul minim ar trebui să țină pasul cu scumpirile în lanț. Foto/Profimedia

Salariul minim ar trebui să țină pasul cu scumpirile în lanț. Foto/Profimedia

Publicat17 mai 2022, 20:33
SursăRealitatea

Guvernul urmează să aprobe în ședința de miercuri, printr-o ordonanță de urgență, majorarea salariului de bază lunar brut cu suma de 200 lei. Acesta va crește de la 2.550 lei la 2.750 lei, pentru angajații care lucrează în baza contractelor individuale de muncă.

„În vederea implementării măsurii „200 de lei în plus pentru salariul minim (creștere voluntară scutită de taxe)”, parte a pachetului de măsuri „Sprijin pentru România”, beneficiarii acesteia fiind persoanele fizice cu salariul minim, cu scopul de a combate consecințele sociale negative generate de creșterea prețurilor, se propune, prin derogare de la prevederile Titlului IV si V din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a unei sume de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, în cazul creșterii voluntare a salariului de bază, prevăzut în contractul individual de muncă”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Se precizează că regimul fiscal derogatoriu se aplică, începând cu data de 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 2.550 lei lunar, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News