Patru noi posturi de asistenți maternali profesioniști sunt scoase la concurs decătre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad în cadrul unui proiect co-finanațat cu fonduri europene.
Proiectul, care a început anul trecut, când au fost angajați alți 4 asistenți maternali, prevede ca anual, timp de 5 ani, să fie angajați câte 4 asistenți maternali care vor avea în grijă copii cu vârsta cuprinsă între 0 -18 ani.
Condițiile cerute
Pot fi atestate ca și asistent maternal profesionist numai persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:
– au domiciliul pe raza județului Arad
– au capacitate deplină de exercitiu
– au absolvit minim 10 clase
– au vârsta cuprinsă între 25-52 ani
– prin comportamentul lor în societate, starea sănătății și profilul lor psihologic, prezintă garanții pentru îndeplinirea corectă a obligațiilor care revin unui părinte, referitoare la creșterea, îngrijirea și educarea copiilor săi
– au în folosință o locuință care acoperă necesitățiile de preparare a hranei, igienă, educație și odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copiilor care urmează a fi primiți în plasament
– solicitanții și persoanele care locuiesc împreună cu aceștia nu au suferit condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni
– au acceptul întregii familii cu care locuiesc, de a primi și ocroti 2 copii în casa lor
– au urmat cursurile de formare profesională organizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
Știrea integrală pe Realitatea de Arad.