Industria auto din România traversează o perioadă de recalibrare profundă la începutul anului 2026, marcată de un trend descendent care pune sub semnul întrebării ritmul de creștere al anilor trecuți. Potrivit datelor oficiale centralizate de ACAROM, volumele de fabricație reflectă un „îngheț” subtil al activității, deși raportul de forțe dintre cei doi piloni industriali, Dacia și Ford Otosan, a ajuns la un echilibru remarcabil, aproape simetric.
Luna martie a adus prima confirmare a acestui ritm încetinit, producția totală coborând sub pragul psihologic de 50.000 de unități. Cu un volum total de 48.175 de autoturisme, industria a înregistrat un declin de 4,5% față de aceeași lună a anului trecut. În acest peisaj dominat de prudență, uzina Dacia de la Mioveni a scos pe poartă 24.264 de unități, fiind talonată extrem de aproape de fabrica Ford Otosan din Craiova, care a contribuit cu 23.911 unități. Această diferență minimă nu este doar o cifră statistică, ci o dovadă a stabilității operaționale pe care ambele centre reușesc să o mențină în ciuda unui context de piață tot mai nefavorabil.
Privind retrospectiv asupra întregului prim trimestru al anului 2026, cifrele confirmă o contracție structurală. Producția totală a ajuns la 128.419 unități, ceea ce reprezintă o scădere de 5,4% față de perioada similară a anului 2024. Este fascinant de observat distribuția aproape chirurgicală a efortului industrial: Dacia a produs 64.679 de mașini (aproximativ 50,4% din total), în timp ce Ford Otosan a livrat 63.740 de unități (49,6%). Acest raport de forțe arată că ambele uzine sunt afectate în mod egal de presiunile externe, de la fluctuațiile cererii pe piața europeană până la provocările logistice impuse de tranziția accelerată către electrificare.
Semnele acestui regres au fost vizibile încă de la începutul anului. În februarie, scăderea fusese de 5,3%, iar la nivelul primelor două luni declinul era chiar mai pronunțat, de aproape 6%, sugerând că debutul lui 2026 a fost marcat de blocaje tehnice sau de o reevaluare a stocurilor în fața unui consum intern și extern anemic. Interesant este că, în luna februarie, uzina din Oltenia reușise chiar să depășească ușor producția de la Mioveni, confirmând statutul Craiovei de motor economic de rang egal în ierarhia auto națională.
Această perioadă de scăderi constante, deși nu spectaculoase prin procente, indică o fază critică de recalibrare strategică pentru întreaga industrie locală. Viitorul producției de la Mioveni și Craiova depinde acum de capacitatea giganților Renault și Ford de a naviga prin apele tulburi ale pieței vest-europene, aflată într-o transformare radicală. Succesul va fi dictat de rapiditatea cu care liniile de montaj vor absorbi noile tehnologii de electrificare și de ritmul în care investițiile de capital vor continua să curgă către România, în ciuda incertitudinii economice globale. Chiar dacă cifrele actuale indică o ușoară pierdere de viteză, industria auto rămâne coloana vertebrală a economiei românești, demonstrând o reziliență notabilă într-un trimestru în care stabilitatea industrială a fost testată la fiecare pas.
