Actual· 1 min citire

S-au dus să se cațere pe munte, dar au rămas fără suflu. Au chemat Salvamontul ca să coboare

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Publicat7 mai 2022, 20:25
Actualizat7 mai 2022, 20:26
SursăRealitatea

Un grup de circa 20 de turiști epuizați fizic a cerut, sâmbătă după-amiază, sprijinul salvamontiștilor pentru a coborî de pe Platoul Bucegi.

Potrivit datelor postate pe pagina de Facebook a Salvamont Bușteni, turiștii, care au urcat pe Valea Caraimanului, au ajuns la Babele în stare de epuizare fizică, trei dintre ei fiind uzi și în stare aproape hipotermică.

În aceste condiții, dându-și seama că nu mai pot coborî singuri, turiștii au sunat la 112.

De asemenea, un copil supraponderal a avut nevoie de îngrijiri și de ajutorul salvamontiștilor pentru a-și continua drumul.

Salvamontiștii din Bușteni și cei ai Serviciului Județean Prahova sunt sprijiniți de colegii lor din Dâmbovița pentru a prelua grupul de turiști.

Anterior, o femeie de 72 de ani din Constanța a suferit un traumatism de genunchi după ce a căzut pe zăpadă în zona Sfinxului, ea fiind coborâtă de pe munte de salvatorii montani.

De asemenea, două tinere neechipate corespunzător au rămas blocate în zăpadă pe Valea Rea din Masivul Bucșoiu și au făcut un atac de panică. Ele au cerut ajutorul Salvamont.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News