Andreea Lițescu, un pilot de numai 32 de ani cu o experiență de invidiat, și Ioana Cozmuță, cercetător NASA de 14 ani, sunt două românce care au făcut cunoscut numele țării noastre peste tot în lume.
Sărbătorile i-au prins la muncă pe mulți dintre românii de peste hotare. Este și cazul Andreei Lițescu, un pilot de numai 32 de ani, dar care are deja o experiență de invidiat. Pentru ea, norii și cerul sunt a doua casă. Și nu ar renunța pentru nimic în lume la asta.
Povestea ei, dar și planurile mărețe ale unei românce, cercetătoare la NASA de mai bine de un deceniu, le aflați din reportajul de mai jos.
La cei 32 de ani, Andreea are deja o experiență în pilotaj de aproape un deceniu. Dragostea pentru aviație i-a insuflat-o tatăl său care îi povestea în copilărie despre aparatele de zbor din cel de-Al Doilea Răzoi Mondial.
Mai tărziu, când nici nu împlinise vârsta majoratului, a participat la un campionat de elicoptere radiocomandate. De aici până la primul zbor cu un avion de linie nu a fost decât un pas.
A zburat până acum în peste 40 de destinații, dar una i-a rămas în suflet: Geneva. De acolo, de deasupra norilor, a revăzut Mont Blancul, cel mai înalt vârf din Munții Alpi, pe care l-a escaladat împreună cu o prietenă, pe când avea doar 19 ani.
Andreea este acum comnadant de bază în București. Are în subordine 120 de piloți și nouă avioane aparținând unei companii private. Cu toate acestea, este veșnic neobosită, chiar dacă pentru ea, acasă... de Crăciun... înseamnă încă o zi petrecută în cabina piloților.
Nu doar meseria de pilot implică efort și pasiune. Ioana este cercetător la NASA de mai bine de 10 ani, iar acum lucrează la un proiect prin care vrea să vadă cum pot fi exploatate resursele din spațiul cosmic, pe Pământ, în următorii 50 de ani.
Românca, născută în Baia Mare, lucrează la Portalul Spatial al centrului de cercetare din Silicon Valley. Până să ajungă aici, a făcut mai multe cursuri și specializări, dar și un doctorat în Olanda. Așa a ajuns la NASA, iar acum este specialist în microgravitație și are deja mai multe brevete de invenție.
O mare companie englezească lucrează la un proiect prin care vrea să construiască hoteluri în orbita Pământului. Acolo se va putea ajunge doar cu sisteme de lansare, iar un bilet ar putea costa peste 300 de mii de dolari. Nu doar economia poate fi resuscitată cu ajutorul spațiului cosmic, este de părere cercetătoarea româncă, cea care este hotărâtă să revoluționeze și sistemul medical. Vrea să vadă cum îi poate ajuta bolnavii de cancer sau pe cei care au nevoie de un transplant, folosind resursele spațiale.
Munca asiduă nu-i vindecă dorul de țară. Chiar dacă nu a putut fi cu familia de sărbători, Ioana le-a transmis celor de acasă un mesaj. "Sărbători fericite! Și un salut pe care l-am creat eu și care în engleză sună "gravity free regards", adică salutări lipsite de gravitație!"