Sărbătoarea zilei, 13 iulie. Zi cu deosebită semnificație pentru credincioșii români

Azi, 13 iuie, credincioșii români sărbătoresc aducerea moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la Bucureşti
Azi, 13 iuie, credincioșii români sărbătoresc aducerea moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București; Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Cuv. Ștefan Savaitul; Sf. Cuv. Sara
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis introducerea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a unei noi sărbători închinate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou la București este astfel serbată în mod oficial la data de 13 iulie începând cu anul 2024.
Sfântul Dimitrie cel Nou a trăit la sudul Dunării, în secolul al XIII-lea, în vremea dinastiei românești a Asăneștilor sau cel mai târziu pe timpul Cruciadei a patra (1204-1261). Peste câteva sute de ani, pe timpul stăpânirii turcești în Peninsula Balcanică, moaștele sale neputrezite au fost descoperite în albia râului Lom și duse în satul Basarabov, din sudul Dunării, în dreptul orașului Giurgiu.
În urma acestei descoperiri, domnul creștin al Țării Românești a trimis meșteri și bani și a ridicat acolo o biserică, în care au fost așezate moaștele Sfântului. În vremea războiului ruso-turc din 1769-1774, generalul rus Petru Saltâcov a trecut Dunărea, călcând Rusciucul și o serie de sate, între care și Basarabov.
Găsind moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, generalul evlavios le-a ridicat și le-a adus la București, aflat sub ocupație rusească, și cu învoirea mitropolitului Grigorie al II-lea (1760-1787) le-a așezat în Catedrala Mitropoliei, în 13 iulie 1774, cu gândul de a le duce în Rusia. La rugămintea mitropolitului și a boierului Hagi Dimitrie, biv vel sluger, de a nu înstrăina sfintele moaște, generalul rus s-a înduplecat și le-a lăsat închinătorilor bucureșteni, luând cu sine în Rusia numai o mână a Sfântului Cuvios Dimitrie.
Mitropolitul Grigorie al II-lea a hotărât ca prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie să se facă în fiecare an în ziua de 27 octombrie, numindu-l și "cel Nou".
Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat ocrotitorul spiritual al Catedralei și al orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793).
* Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil se sărbătorește în calendarul creștin ortodox de două ori într-un an. Prima prăznuire are loc pe 26 martie, a doua zi după Buna Vestire, iar cea de-a doua, în 13 iulie.
Sunt pomenite astăzi arătările cele minunate ale Sfântului Arhanghel Gavriil, care au fost făcute prin dumnezeiască poruncă, atât din Vechiul Testament cât și din Noul Testament.
După mărturiile Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții, Arhanghelul Gavriil a fost cel care l-a învățat pe Moise, în pustiul Egiptului, să scrie prima carte a Vechiului Testament, Facerea (Geneza).
Sfântul Arhanghel Gavriil a tâlcuit Prorocului Daniil vedeniile cele minunate, referitoare la ceea ce se va întâmpla în vremurile din urmă. I-a mai spus despre eliberarea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului și despre vremea venirii celei dintâi a lui Hristos în lume, prin întruparea din Preacurata Fecioară.
Pastila pentru Suflet, 13 iulie. Pilda inimii
"Acesta s-a arătat sfintei și dreptei Ana, care se tânguia pentru nerodirea sa între pomii cei din grădină și cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu, și a zis către dânsa: 'Ano, Ano, rugăciunile și suspinurile tale au străbătut norii și s-au auzit, iar lacrimile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu. Deci, vei zămisli și vei naște pe fiica cea preaslăvită, prin care se vor binecuvânta toate semințiile pământului. Numele ei va fi Maria și prin ea se va da mântuirea lumii' ". (Viețile Sfinților)
Arhanghelul Gavriil i-a vestit Sfântului Proroc Zaharia că Elisabeta va naște pe Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul.
Însă, mai presus decât toate, Arhanghelul Gavriil a binevestit Sfintei Fecioare Maria zămislirea Fiului lui Dumnezeu, prin umbrirea și lucrarea Sfântului Duh.
Iar "când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, Gavriil, acest înger al Domnului, s-a arătat noaptea păstorilor care păzeau turmele împrejurul Betleemului, și le-a zis: 'Vă binevestesc o bucurie mare, căci astăzi s-a născut Mântuitorul lumii!' ". (Viețile Sfinților)
Ministrul Muncii aruncă bomba: din 1.713 dosare verificate, 1.400 au fost găsite cu nereguli. Rezultatele controalelor efectuate la sesizarea Realitatea Plus
"Despre acest înger se mai povestește că s-a arătat Mântuitorului Hristos, mai înainte de patima Lui cea de bună voie, pe când se ruga în grădină. Numele acesta de Gavriil se tâlcuiește puterea lui Dumnezeu; de aceea și Gavriil, arătându-i-se Domnului nostru Iisus Hristos, Îl întărea, ca cel ce are pe lângă alte slujiri ale sale și aceasta: a întări pe cei ce sunt în nevoințe". (Viețile Sfinților)
Cel ce a fost binevestitor al zămislirii și al Nașterii Domnului, Sfântul Arhanghel Gavriil, s-a arătat și vestitor al Învierii Lui, căci el șezând pe piatra mormântului s-a arătat femeilor purtătoare de mir și le-a spus despre Învierea cea din mormânt a lui Hristos
Reprezentat în iconografia Bisericii Ortodoxe ca având în mâini floarea de crin, Sfântul Arhanghel Gavriil este sărbătorit și la 8 noiembrie, împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























