Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți împreună în 29 iunie. Biserica a hotărât ca acești doi mari Apostoli să fie cinstiți în aceeași zi deoarece în aceeași zi și în același an au pătimit moarte de martiri la Roma. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului.
Sărbătoarea Sfinților Apostoli este precedată de un număr de zile de post, care variază în funcție de data Sfintelor Paști. Postul Sfinților Apostoli începe întotdeauna în ziua de luni după Duminica Tuturor Sfinților, a noua duminică după Paști.
În tradiția românească, sărbătoarea Sfinților Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară; aceasta marchează miezul verii agrare și începutul secerișului.
Sânpetru este un personaj îndrăgit în povestirile și în snoavele populare. În vremuri îndepărtate, când oamenii erau mai religioși, Sânpetru de vară mergea pe pământ fie singur, fie însoțit de Dumnezeu, era îmbrăcat în straie țărănești, fiind preocupat ca orice gospodar de creșterea vitelor și, mai ales de pescuit. Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii. De aceea, Dumnezeu i-a încredințat porțile și cheile Raiului, spune tradiția. Acolo fiind stăpân peste cămările cerești, Sfântul Petre hrănește animalele sălbatice, mai ales lupii, dar fierbe și grindina , care se topește în bucățele mici și nu mai este atât de periculoasă.
– Din această zi, cucul și privighetorile nu mai cântă.
– În tradiția populară, până în acestă zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.
– Tot acum, Sânpetru pocnește din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciți pe drumuri de munte sau în pădure.
– Pentru sporul casei și pentru sănătate, se respectă tradiția Moșilor de Sânpetru și se sfințesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci și mere acrișoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.
– Oamenii pistruiați trebuie să se spele pe față cu apă la miezul nopții, când cântă cocoșul; tradiția spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulțesc .
– Dacă tună și fulgeră în ziua Sfinților Apostoli, nucile și alunele vor fi viermănoase.
– Acum, potrivit tradiției populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane și lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite și să nu fure vitele din gospodării.
– Se spune ca cine se scoala de dimineata, in fiecare zi de post, ca sa vada rasaritul Constelatiei Closca, va avea tot anul parte de bine si i se vor implini toate dorintele.
– Tot traditia spune ca, pe durata postului, femeile nu au voie sa lucreze in casa pentru ca e vremea cand trec ielele si stramba trupul femeii pe care o gaseste lucrand.
– Tot acum, in zilele de post ale Sampetrului, exista obiceiul ca, la tara, mamele sa lege la gatul fetelor usturoi sau pelin ori sa le puna aceste plante pe talpi, ca atunci cand trec frumoasele, adica ielele, sa nu zapaceasca mintile copilelor.