Coronavirus - România: 191102 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Sărbătoare, astăzi, pentru creștin-ortodocși. Mari sfinți sunt pomeniți în calendar

Saturday, 26 September 2020, 07:48 Sursă: Realitatea.net

Ortodoxe
Mutarea Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan;
Sf. Voievod Neagoe Basarab; Dreptul Ghedon

Greco-catolice
Săvârşirea din viaţă a Sf. ap. şi ev. Ioan

Romano-catolice
Ss. Cosma şi Damian, m.; Ghedeon

Mutarea din această lume a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan este pomenită în calendarul creştin ortodox la 26 septembrie.

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost fiul lui Zevedei şi al Salomiei, fiica Dreptului şi Sfântului Iosif, cel care a fost ales spre a i se încredinţa Fecioara Maria, sub acoperământul logodnei, atunci când Maica Domnului a plecat de la templu, scrie agerpres.ro.

Sfântul Iosif a avut patru fii: Iacov, Simeon, Iuda şi Iosie şi trei fete: Estera, Marta şi Salomi, mama Sfântului Evanghelist Ioan.

Sfântul Ioan a fost martor al botezului Domnului, alături de fratele său, Iacov, şi de Sfântul Apostol Petru. S-a învrednicit să contemple Schimbarea la faţă a Mântuitorului pe Muntele Tabor, a fost de faţă la învierea fiicei lui Iair şi este alături de Iisus Hristos, în patimile de pe Golgota.

Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan o încredinţează Mântuitorul, aflat pe cruce, pe Maica Sa: "Pentru că, în vremea patimilor Domnului, toţi lăsând pe Păstorul lor au fugit, numai el singur privea nedepărtat spre toate chinurile lui Hristos, pătimind cu inima împreună cu Dânsul, şi plângând şi tânguindu-se cu Prea curata şi Prea nevinovata Fecioară Maria, Maica Domnului. Chiar şi la cruce şi la moarte, împreună cu dânsa nu s-a depărtat de Cel ce a pătimit pentru noi, Fiul lui Dumnezeu. Şi sub cruce s-a numit de Dânsul fiu al Prea curatei Fecioarei Maria. Căci răstignit fiind Domnul pe Cruce,... văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: 'Femeie, iată fiul tău!' Apoi a zis ucenicului: 'Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (Ioan 19, 26-27). (Vieţile Sfinţilor)

După adormirea Maicii Domnului, Sfântul Ioan a mers la Efes în călătorie misionară. La ordinul împăratului Domiţian (81-96), a fost exilat în insula Patmos, din Marea Egee. Aici Sfântul Ioan a avut o revelaţie despre vremurile din urmă ale omenirii, cuprinsă în cartea Apocalipsei, care se află între scrierile Noului Testament.

După moartea împăratului, a revenit la Efes, unde a hirotonit episcopi şi preoţi.

Evanghelia Sfântului Ioan, scrisă în Efes, spre deosebire de celelalte trei Evanghelii, are un pronunţat caracter mistic.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a murit în pace în timpul împăratului Traian (98-117).

Astăzi este sărbătorit şi Sfântul Voievod Neagoe Basarab, canonizat în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în zilele de 8-9 iulie 2008.

Proclamarea oficială a canonizării a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti.

Potrivit Tomosului de proclamare a canonizării, editat de Cancelaria Sfântului Sinod, Sfântul Voievod Neagoe Basarab a rămas în memoria poporului român şi a tradiţiei ortodoxe prin opera sa intitulată "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie", prima creaţie de valoare universală a literaturii române, un adevărat testament duhovnicesc, pedagogic, filosofic şi enciclopedic.

Binecredinciosul voievod Neagoe Basarab s-a născut în ultimul sfert al veacului al XV-lea, probabil în 1481 sau 1482. Tatăl său era din neamul Basarabilor, iar mama sa era din familia Craioveştilor.

Sfântul Neagoe, înrâurit de credinţa mamei sale, a crescut deprins cu valorile şi trăirea creştină. Ctitoria străbunicilor săi, Mănăstirea Bistriţa din Oltenia, unde se retrăsese Sfântul Nifon al Constantinopolului, chemat în Ţara Românească de voievodul Radu cel Mare, a devenit şcoală duhovnicească pentru Neagoe.

A preluat domnia Ţării Româneşti în anul 1512. A reuşit în timpul domniei sale să aducă linişte şi prosperitate, într-o vreme când greutăţile apăsau asupra ţării, ca şi asupra Bisericii Ortodoxe din Balcani.

În 1517 cere şi obţine de la Patriarhia ecumenică canonizarea fostului său învăţător, patriarhul Nifon. Pe racla în care au fost aşezate moaştele şi care se păstrează la Mănăstirea athonită Dionisiu, domnul român este reprezentat închinându-se sfântului.

În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeş, unde se află şi sfintele moaşte ale voievodului. 


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL