Actual· 4 min citire

Sărbătoare mare pe 21 mai - Cruce roșie - Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena

Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena

Sfinții Mari Împărați Constantin și Elena

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 mai 2022, 07:26

Sărbătoare extrem de importantă în data de 21 mai.

Ortodoxe

Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena (Dezlegare la pește)

Greco-catolice
Sfinții Împărați Constantin și Elena

Romano-catolice
Ss. Cristofor Magallanes, pr. și îns., m.; Elena, mama împ. Constantin; Eugen de Mazenod, ep.


Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena, sunt prăznuiți de Biserică în ziua de 21 mai.

"Mare este sărbătoarea de astăzi, căci astăzi cinstim pe cel dintâi și cel mai mare împărat creștin, pe Sfântul Constantin și mama sa, Elena, cei "întocmai cu Apostolii". Ei sunt apostolii creștinismului din secolul IV. Prin ei a dobândit libertate Biserica întemeiată de Hristos, propovăduită de Sfinții Apostoli și apărată cu jertfă, cu suferință și cu sânge de mulțimea martirilor. Prin ei, Duhul Sfânt a extins Biserica, a întărit Ortodoxia în lume, a avut loc primul Sinod Ecumenic, s-a compus prima parte din Crez și a fost dat anatema Arie cu învățătura și ucenicii lui. Prin Sfinții Constantin și Elena s-au deschis și zidit în Imperiul roman mii de biserici, s-a aflat la Ierusalim Sfânta Cruce și s-au zidit numeroase locașuri de închinare la Locurile Sfinte", spune arhimandritul Ilie Cleopa ("Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an", arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996).

Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în cetatea Naissus (astăzi, Niș, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior. Tatăl său, Constanțiu Chlor, care la acea vreme era general, a ajuns mai târziu la conducerea imperiului cu titlul de "cezar", iar cu un an înaintea morții sale a preluat titlul de "august".

După moartea acestuia, în anul 306, armata l-a proclamat drept August pe Constantin (306-337).

Confruntarea pe care Constantin cel Mare a avut-o în octombrie 312, cu fiul fostului împărat Maximian, Maxențiu, care stăpânea Roma, la Pons Milvius (Podul Vulturului) a marcat convertirea sa la creștinism. În acest loc, împăratul Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripția: "Întru aceasta vei birui".

Împăratul cât și oamenii săi, comandanți și soldați care văzuseră minunea, au fost destul de tulburați și înfricoșați. Noaptea însă, în timpul somnului, Sfântului Împărat Constantin cel Mare i s-a arătat Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaților, spre a-i servi drept semn protector în lupte.

Bătălia de-a doua zi a fost câștigată de Constantin, care a intrat biruitor în Roma, iar Maxențiu s-a înecat în apele Tibrului.

Un an mai târziu (313), Constantin a emis Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaștere oficială a creștinismului, prin care se punea capăt persecuțiilor împotriva creștinilor și se garanta libertatea credinței și a cultului.

Din anul 324, Constantin a rămas singur la conducerea Imperiului Roman, poziție pe care și-a menținut-o până la sfârșitul vieții (337).

În această perioadă, Biserica a cunoscut o mare înflorire pe tot întinsul imperiului. La Ierusalim și în alte locuri din Palestina, la Antiohia, Tyr, Nicomidia, la Roma și în alte orașe, s-au ridicat biserici impunătoare.

De la Sfântul Constantin cel Mare a rămas tradiția ca domnii creștini din toată lumea să zidească biserici și mănăstiri și să le înzestreze cu danii și cu toate cele necesare.

Constantin cel Mare s-a hotărât să părăsească definitiv Roma și să ridice un alt oraș de reședință. Acesta a fost Bizanțul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol - orașul lui Constantin, inaugurat la 11 mai 330.

A fost botezat în Nicomidia de episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia și de alți clerici în luna mai 337, cu puțin timp înainte de a muri. Întârzierea botezului era obișnuită în acea vreme. A murit la scurt timp după botez, la 22 mai, în Duminica Rusaliilor și a fost îngropat în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Împreună cu Sfântul Constantin cel Mare au fost botezați și ostași ai săi, dimpreună cu demnitari ai Imperiului, încât o nespusă bucurie a cuprins toată lumea, spune arhimandritul Cleopa Ilie.

Mama sa, Sfânta Elena, a fost atașată mult de valorile religiei creștine. Prin râvna ei pentru descoperirea relicvelor sfinte a fost descoperit locul Golgotei și s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos. Sfânta împărăteasă Elena a ridicat lăcașuri de închinare pentru creștini atât la Ierusalim, cât și la alte locuri sfinte. Mai întâi însă a dorit să se zidească, la Ierusalim, Biserica Învierii, construită deasupra Sfântului Mormânt.

Pentru marea contribuție la răspândirea și înflorirea creștinismului, Constantin și mama sa, Elena, au fost trecuți de Biserica Ortodoxă în rândul sfinților și sunt socotiți "întocmai cu apostolii".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News