Sărbătoare mare miercuri în calendarul ortodox. Ce nu ai voie să faci pe 15 mai 2019?

Sărbătoare 15 mai 2019. Sfantul Pahomie cel Mare un stalp duhovnicesc dintre cei mai inalti ai monahismului egiptean al secolului de aur, al IV-lea, intemeietor de traditie cenobitica dupa o “regula” primita prin descoperire directa de la Dumnezeu, daruit cu aproape toate harismele minunate ale Duhului Sfant si ale carui viata, pilde si invataturi sunt la fel de vii si de folositoare si pentru noi, cei mai decazuti crestini din mijlocul noului Babilon care a devenit lumea de astazi.

Sfântul Pahomie este considerat întemeietorul și organizatorul vieții monahale de obște. Monahismul cenobitic se caracterizează prin viețuirea în comun a călugărilor. Aceștia locuiesc în chilii separate, în incinta mănăstirii, nu au avere personală, se roagă și muncesc împreună, mănâncă împreună la trapeză și fac ascultare de stareț, care se îngrijește, la rându-i, de administrarea și buna organizare duhovnicească și materială a mănăstirii, scrie ziarulunirea.ro.

Sfinții Apostoli lărgeau permanent comunitatea pe care o avuseseră atunci când viețuiau împreună cu Mântuitorul. Astfel, oamenii își vindeau averile și aduceau totul pentru întreținerea noii comunități din care făceau parte. Comunitățile însă nu au mai putut rezista atunci când creștinii au început să fie oficial persecutați. Viața monahală, însingurată, în care să-I urmezi lui Hristos, fără știrea autorităților, a devenit atunci o formă de devenire a creștinilor. De aceea, la început, monahismul a fost instinctiv, informal, neorganizat și sporadic. Primii monahi au înțeles să renunțe la tot de dragul lui Hristos. Prin urmare, ei au ajuns să urmeze de bunăvoie calea renunțării la avere, la viața de familie și la voia proprie. Aceste renunțări sunt cunoscute astăzi ca voturile sau jurămintele monahale ale sărăciei, castității și ascultării.

Sărbătoare 15 mai 2019. Chiar dacă felul de a trăi al monahilor poate diferi de la o persoană la alta, iar în decursul timpului acesta a ținut seamă de mulți factori, se poate împărți clar în trai monahal eremit sau viață de sine și trai monahal comunitar sau chinovial, de obște. Reprezentantul cel mai cunoscut al modului de viață eremit este Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, viețuitor în pustia Egiptului în secolul al 3-lea. În cadrul acestei viețuiri, monahii locuiesc singuri în chiliile lor, pe care le administrează după cum consideră că este necesar și se întâlnesc cu ceilalți monahi pentru Liturghie, sâmbăta și duminica. În rest, monahii se îndeletnicesc cu asceza și rugăciunea, nevoindu-se fiecare la chilia sa.

Mai târziu, la începutul secolului al 4-lea, avva Pahomie a înființat prima comunitate de monahi la Tabenisi, tot în Egipt. Această formă de viețuire monahală a prins foarte repede, astfel că la sfârșitul vieții Sfântului Pahomie existau deja astfel de mănăstiri, unde viețuiau sute de călugări. Fiind la început, regulile vieții comunitare pentru monahii din mănăstirile conduse de Sfântul Pahomie erau diferite în ceea ce privea mesele, orele de rugăciune și asceza. Sfântul Vasile cel Mare, în a doua parte a secolului al 4-lea, avea să alcătuiască reguli clare și obligatorii pentru toți monahii care viețuiesc în obște.

Pahomie, militar de nevoie și monah de bunăvoie

Sfântul Cuvios Pahomie s-a născut la sfârșitul secolului al 3-lea în Egipt. El a fost luat cu forța la armată și a participat la campanii de război ale Imperiului Roman. În timpul acestor campanii el a cunoscut creștini și aceștia l-au cucerit cu dragostea lor de aproapele și răbdarea de care dădeau dovadă. În acest fel s-a apropiat de viața creștină tânărul soldat Pahomie, care lupta în armata împăratului Constantin pe la 315. După ce s-a încheiat războiul și a plecat spre casă, Pahomie a cerut să fie botezat creștin, apoi și-a făcut sălaș în localitatea egipteană Șenesit, unde a început să viețuiască în asceză desăvârșită. Fiindcă avea nevoie de îndrumător, a alergat la avva Palamon, de la care a învățat multe. Mai târziu, în urma unei vedenii minunate, Pahomie a înființat o mănăstire lângă ruinele localității Tabenisi.

Mănăstirea a zidit-o ca pe o fortăreață militară, cu care se obișnuise de când era soldat. Primii monahi care viețuiau în chilii mai mari, pentru a încăpea, luau masa împreună, ceea ce era deja o schimbare față de via-ța de sine de până atunci. În afară de aceasta, monahii se puteau dedica și rugăciunii particulare, ca să nu fie prea bruscă schimbarea.

Treptat, la Sfântul Pahomie au început să vină ucenici. Aceștia erau uimiți de puterea de muncă a avvei, care reușea să împlinească toate lucrările din mănăstire: se ocupa de grădină-rit, vorbea cu vizitatorii și le slujea celor bolnavi. Monahii care viețuiau împreună cu el au făcut ascultare și au muncit așa cum li s-a spus. Se pare că printre ascultări era și transcrierea unor texte. Monahii nu trebuiau să aibă bani personali sau să primească ceva de la rude. Sfântul Pahomie considera că ascultarea făcută cu râvnă este mai presus de post și rugăciune și le cerea călugărilor să respecte regulile mănăstirii. El învăța monahii să se ferească să judece pe alții și singur se temea să aibă vreun gând de judecată împotriva cuiva. Avva Pahomie îi învăța permanent pe ucenici să aibă nădejde în mila lui Dumnezeu. Odată, când mănăstirea rămăsese fără provizii de grâu, el s-a rugat toată noaptea și, dimineață, din orașul apro-piat viețuitorii au primit hrană, fără a li se cere bani în schimb.

Calendar ortodox mai 2019. Sărbători importante

Odată, la Sfântul Pahomie a venit sora lui care dorea să-l vadă. Asprul ascet însă a refuzat întâlnirea și i-a transmis, prin portar, binecuvântarea ca ea să devină monahie, promițând ajutor în acest sens. Sora lui, pe nume Maria, a plâns, dar a făcut ceea ce spusese Sfântul Pahomie. Monahii de la Tabenisi i-au făcut o chilie pe malul Nilului. La vestea acestei noi chilii pentru femei, au început să se adune, fiind doritoarele de viață ascetică. Astfel au apărut și primele mănăstiri de maici. Viețuirea de obște a plăcut multor monahi.

Regulile atribuite Sfântului Pahomie vorbesc despre modificările pe care le-au cunoscut primele comunități de monahi. Acestea stabilesc uniforma monahilor, ascultarea de superior și mesele comune la ore fixe; reglementează practica ascetică și munca din care se întrețineau monahii. Sfântul Pahomie s-a mutat la Domnul în anul 346, după ce o ciumă lovise grav toate comunitățile pe care le păstorea, el însuși îmbolnăvindu-se și suferind mult.

Viața mănăstirească de obște în Biserica Română

Sărbătoare 15 mai 2019. Odată cu trecerea timpului, mănăstirile s-au înmulțit, iar doritorii de viață ascetică, departe de tumultul lumii, au început să se intereseze din ce în ce mai mult de acestea. Mănăstirile și-au dus viața lor după regulile începute de Sfântul Pahomie în perioade istorice diferite, cu împlinirile și neajunsurile lor, cauzate mai ales de războaiele care nu au contenit în Țările Române aproape niciodată. Numărul lor, desigur, a crescut sau a scăzut, în funcție de regimurile care se instaurau, de greutățile vremurilor, însă monahii găseau noi și noi căi prin care să reziste și să-și facă pravila, care pentru ei înseamnă totul.

Cele mai vechi mănăstiri din România sunt, desigur, ca și cele mai vechi urme de creștinism, în Dobrogea. De acolo a plecat și Sfântul Ioan Casian, cel care a transpus modul de viață chinovial, cu regulile sale, în Apus. Mai târziu, după întemeierea Țărilor Române, într-un context mai sigur, mănăstirile au început să înflorească, iar domnitorii au devenit iubitori de monahi și ctitori de mănăstiri. Grăitor în acest sens este exemplul sosirii starețului Paisie de la muntele Athos la Dragomirna, în nordul Moldovei, unde erau cele mai prielnice condiții pentru dezvoltarea vieții mănăstirești. Mănăstirile românești s-au dezvoltat în duh isihast, iar viața de obște a devenit pentru ele modul de viețuire care duce în Împărăția lui Dumnezeu.

Astăzi, în cuprinsul Patriarhiei Române sunt 748 de așezăminte monahale. 541 dintre acestea sunt mănăstiri, 281 de călugări și 260 de călugărițe. Dependente de acestea funcționează 192 de schituri, dintre care 24 de călugări și 68 de că-lugărițe. Cu anumite excepții, datorate unor tradiții mai vechi, unde se îmbină viața de sine cu cea de obște, mănăstirile din România au viață de obște, așa cum a stabilit Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare.

Sărbătoare 15 mai 2019.  Pe lângă mănăstirile vechi, cu tradiție, situate, de obicei, în afara localităților, un pic izolate, pline de odoare bisericești și istorie duhovnicească, în ultimele decenii au fost înființate multe mănăstiri și schituri noi, unele chiar în curs de amenajare. În toate mănăstirile și schiturile de la noi din țară viețuiesc 8.394 de persoane care și-au dedicat în acest fel viața lui Hristos.

Sursa: cuvantul-ortodox.ro