Încep să apară primii inculpați în cazul decapitării profesorului de istorie Samuel Paty, în vârstă de 47 de ani, de la finalul săptămânii trecute. Până în prezent, șapte persoane au fost inculpate în acest dosar, șase dintre ele pentru "complicitate la asasinat terorist", a anunțat Parchetul național antiterorist din Franța, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Printre persoanele inculpate se află tatăl unei eleve, Brahim Chnina, și militantul islamist Abdelhakim Sefrioui au fost inculpați miercuri pentru "complicitate la asasinat terorist" în ancheta asupra morții profesorului.
Doi prieteni ai atacatorului, Naim B. (18 ani) și Azim E. (19 ani), au fost inculpați pentru același capăt de acuzare. Al treilea prieten, Yussuf C., a fost pus sub acuzare pentru "asociere criminală teroristă în vederea comiterii de infracțiuni împotriva unor persoane".
Toți au fost plasați în arest provizoriu, cu excepția lui Brahim Chnina, care a fost, totuși, încarcerat în așteptarea unei dezbateri asupra acestei chestiuni.
Cei doi elevi în vârstă de 14 și 15 ani acuzați că au oferit informații atacatorului despre profesor în schimbul unei sume de bani au fost, de asemenea, inculpați pentru "complicitate la asasinat în relație cu o infracțiune teroristă", dar au fost lăsați în libertate sub control judiciar.
Samuel Paty, 47 de ani, profesor de istorie și geografie la Conflans-Sainte-Honorine, localitate situată la 25 de kilometri nord-vest de Paris, a fost decapitat vineri de Abdoullakh Anzorov, în vârstă de 18 ani, născut în Rusia, de origine cecenă, pentru că a arătat caricaturi ale profetului Mahomed la începutul lui octombrie în cursul unor lecții despre libertatea de opinie.
Chnina, 48 de ani, și Sefrioui, 61 de ani, sunt acuzați "în special pentru că l-au desemnat ca țintă pe rețelele sociale" pe profesor "cu ajutorul unei manevre și unei reinterpretări a faptelor", a indicat procurorul antiterorist Jean-François Ricard într-o conferință de presă miercuri după-amiază.
Printre măsurile luate până în prezent pentru a preveni astfel de evenimente se numără întărirea securitatății școlilor și supravegherea propagandei radicale în mediul online. Totodat, o moschee din regiunea pariziană Pantin a fost închisă. În plus, potrivit postului de radio Europe 1, Franța pregătește expulzarea a 231 de străini aflați pe o listă a guvernului din cauza convingerilor religioase extremiste.