Se spune că, în noaptea de Sânziene, lumea de dincolo pătrunde în lumea de aici, de aceea se şi fac pomeni de Moşii de Sânziene.
Tot la miezul nopţii şi din mijlocul cerului, coboară, în cete, Sânzienele, zâne înşelătoare împărţind, după caz, binele şi răul, frumosul şi urâtul. Sânzienele pot da rod recoltelor, înmulţesc animalele şi dau leac şi miros vegetaţiei, dar, asemănător ielelor, pot trezi urgiile naturii, aduce boala, pedepsi păcătoşii – lovindu-i de boala “luatul la Drăgaică” – sau secătui rodul holdelor.
Cu adevărat puterile lor sunt mari, de vreme ce, după zilele de Sânziene, plantele nu mai cresc, ba chiar dau înapoi.
Fiind zâne ale câmpului, în ziua lor, a Sânzienelor, este sărbătorit soarele și sunt celebrate toate muncile agricole specifice verii.
Se pare că termenul de sânziene nu reprezintă decât o preluare a străvechii denumiri de Sântiene, adică femei frumoase, considerate fermecate, care îndeplineau cândva, în cadrul unui cult solar, rolul de preotese ale soarelui. Sărbătoarea Sânzienelor rămâne, în fiecare an, o mare sărbătoare a bucuriei, a iubirii.
În unele zone ale țării, la sate, noaptea se aprind focuri pe dealuri, iar oamenii înconjoară gospodăriile și ogoarele purtând în mâini făclii. Flăcăii, după ce s-au strâns în cerc pentru a-şi aprinde făcliile, se aliniază pe coama dealului rotind făcliile aprinse în direcţia mersului soarelui pe cer şi strigând “făclia măăă…” Dimineața, tinerii satului merg pe ulițe și aruncă pe casele unde stau fete de măritat coronițe din flori de sânziene.
Și tot din flori de sânziene femeile „împletesc" cruci pe care le duc la biserică spre a fi sfințite. Acestea pot fi păstrate vreme de un an, până la următoarea sărbătoare, și folosite ca leac împotriva diverselor boli sau pentru alungarea necazurilor.
În noaptea de Sânziene se atârnă la streașina casei flori de scaieți tunse de puf. După cât puf va crește până dimineață, atât de mult noroc va avea cel care a împlinit acest ritual.
Vârstnicii aruncă pe acoperișul casei o coroniță din flori de sânziene. Se spune că atunci când coronița cade de pe casă, sfârșitul omului este pe aproape.
Fetele nemăritate împletesc cununi de sânziene, iar în noaptea de 23 spre 24 iunie le lasă afară, în grădină. Dacă dimineață acestea sunt acoperite cu rouă, înseamnă că în acel an își vor găsi ursitul.
Fecioarele mai pun florile de sânziene sub perna seara înainte de culcare, având credinta ca aşa îşi vor visa alesul.
