Rusia anunță că va permite accesul experților Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară Zaporojie.
Rusia va face „tot ce este necesar” pentru a le permite experților AIEA să viziteze centrala nucleară Zaporojie, din sudul Ucrainei, a anunțat luni purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova.
„În strânsă cooperare cu Agenția și conducerea sa, vom face tot ce este necesar pentru ca specialiștii AIEA să fie la centrală și să facă o evaluare fidelă asupra acțiunilor distructive ale părții ucrainene”, a declarat Maria Zaharova, potrivit Agerpres.
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, a fost capturată de Rusia în timpul invadării Ucrainei, la câteva zile de război.
În ultimele zile, această centrală a fost bombardată, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc în legătură cu riscul unui accident nuclear. Rusia a cerut ONU să asigure securitatea sitului. Cel puțin un civil a murit în urma ultimelor bombardamente asupra centralei nucleare.
Ucraina a anunțat că „îi va vâna” pe soldații ruși care trag asupra centralei nucleare Zaporojie sau care folosesc centrala ca adăpost de unde deschid focul focul împotriva ucrainenilor, potrivit avertismentului lui Zelenski.
Sâmbătă și duminică, centrala de la Zaporojie a fost din nou ținta bombarddamentelor. Ucraina și Rusia continuă să se acuze reciproc de atacurile asupra centralei.
Duminică, mai multe obuze de artilerie au lovit orașul ucrainean Energodar, în apropiere de centrala nucleară Zaporojie.
Anunțul de la Moscova vine și după apelul urgent făcut de mai multe țări către Rusia. Este vorba de declarația comună semnată de 42 de țări, printre care și România, prin care se solicită ca Rusia să retragă imediat „forțele militare și personalul neautorizat de la centrala nucleară Zaporojie, din împrejurimi și întreaga țară, pentru ca autoritățile ucrainenene și personalul autorizat să-și poate relua responsabilitățile de drept, fără interferența, amenințarea și condițiile dure de lucru din partea trupelor rusești”.
„Prezența trupelor rusești la centrala nucleară Zaporojie împiedică operatorul și autoritățile ucrainene să își îndeplinească obligațiile în siguranță referitor la situația nucleară și a radiațiilor în conformitate cu convențiile internaționale și standardele de siguranță ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA), potrivit eeas.europa.eu.Cele 42 de țări semnatare sunt: Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Turcia, Japonia, Marea Britanie, SUA, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Muntenegru, Olanda, Macedonia de Nord, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, dar și Uniunea Europeană.