Invitat în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, părintele a vorbit despre post și despre rugăciunea care îi poate ajuta pe credincioși să se concentreze pe relația lor cu divinitatea și să transmită exact ce au pe suflet în momentul rostirii sale.
Întâi de toate, Părintele Teologos a explicat ce înseamnă postul și ce ar trebui să facă oamenii pentru a nu se abate de la regulile acestei perioade:
„Postul este o abținere de la plăcerile cele mai apropiate de noi, care sunt plăcerile trupești și Biserica vorbește în primul rând despre mâncare. Dar postul nu se limitează doar la mâncare, ci se referă la toate plăcerile. (...)
Cum trebuie să postim. Întâi de toate, principiul de bază este „retrage-ți mintea din simțuri!” (...) Dacă omul nu-și retrage mintea din simțuri și devine rob al simțurilor, omul cade în animalic și devine o fiară. Și patimile trupești sunt grave, pentru că nu se mai poate opri. Toate simțurile lui se îndreaptă către patimile astea. Mai ales dacă vorbim de patimi trupești grave. (...) Asta provine din lipsa postului în simțuri.”
Ce rugăciune trebuie să rostim în Postul Paștelui
Toată lumea știe că perioadele de post sunt făcute pentru a ne apropia mai mult de Cel de Sus și pentru a ne curăța mintea, sufletul și trupul. Acest lucru este posibil prin renunțarea la mâncarea „de dulce”, la vicii și obiceiuri proaste, dar și cu ajutorul rugăciunii.
În Postul Mare și nu numai, abținerea de la plăcerile trupești trebuie să fie completată de rugăciune și de o stare neclintită de smerenie.
„Cea mai puternică formă de rugăciune este rugăciunea ciclică, rugăciunea dintr-un gând. „Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă”. Atât. Și mai ales dacă în această formă de rugăciune se folosește și metanierul, care folosește, după cum spuneam, pipăitul, mintea se adună foarte bine. Contabilizarea, numărarea care se face pe metanier este esențială și asta nu pentru că Dumnezeu este contabil, adică îmi dai atâta, îți dau atâta, ci pentru că asigură constanță, asigură program omului. Omul după căderea lui Adam, ruperea din acea minte gigantică, omul este victima influențelor, este foarte labil și din cauza asta are nevoie de program, are nevoie de număr pentru el, nu pentru Dumnezeu.
Dacă omul în fiecare zi face 300 de „Doamne, Iisuse”, de ce zic 300, 300 înseamnă cam zece minute, care este ridicol de puțin, dar să fie. Atunci acest lucru îl împinge foarte bine înainte. Asigură constanță, stabilizează mintea, se adună, iese din simțuri, se extrage de acolo și ușor nu se înșală. Ușor nu se înșală, nu mai este dus de patimi, de acești magneți, ca boul de belciug.”, a mai spus Părintele Teologos în podcastul mai sus menționat.
Acesta a mai explicat și care este legătura dintre mintea umană și credință, dar și cum ne ajută ea să realizăm conexiunea cu divinitatea într-un mod autentic. Se pare că totul pleacă din interiorul nostru și depinde de felul în care ne canalizăm gândurile spre forța nevăzută în care credem.
„Sufletul uman are mai multe părți. Are patru părți raționale și două părți iraționale. Dintre părțile raționale, cea mai importantă este mintea, care este altceva decât logica. Logica o folosim din păcate foarte des, mult mai des decât ar trebui. Și logica acționează în pași. Am hainele murdare și mă duc cu ele la mașina de spălat și pun săpun, pun balsam, apăs pe bum și le scot. Logica este făcută pentru materie.
Mintea însă nu acționează în pași. Mintea este ochiul sufletului, este atenția ultima. Cea mai fină atenție, acolo este unde este concentrat omul, focusul uman. Eu cu logica pot să mă duc să-mi pun rufele la spălat, dar cu mintea mă rog, mă gândesc la Dumnezeu, mă gândesc la sensul vieții.
Acest ochi al sufletului, dacă este îndreptat ca o antenă parabolică către Dumnezeu, atunci el se umple de razele dumnezeirii. Și dacă este menținut pe direcția aceasta, atunci rugăciunea începe să se spună singură în minte, omul o aude înăuntrul lui.”, spune el.
Iată care sunt, potrivit Părintelui Teologos, celelalte două părți ale sufletului, în afară de minte și logică:
„Celelalte două părți ale sufletului sunt cugetul și cugetarea. Cugetul este atelierul de gânduri. Cineva poate să aibă un cuget intens, adică în continuare să producă gânduri și atunci, dacă nu este atent, poate ajunge la anxietăți. Omul trebuie să își gestioneze acest cuget, să fie în echilibru. Cugetul va fi doar în clipa în care este nevoie, nu în clipa în care nu este voie. Nu o să mă gândesc eu la situații ipotetice și ies din rugăciune și îmbrățișarea iubitoare cu celelalte persoane, întâi de toate cu persoanele dumnezeirii.
Ce este, de fapt, ”boala lui Calache” și de unde vine expresia folosită aproape zilnic de români
Cugetarea este starea cugetului, starea atelierului de gânduri. Dacă atelierul de gânduri are un caracter mai degrabă dinamic, cugetarea reprezintă staticul. (...) E o treabă foarte fină și de aceea, omul trebuie să fie foarte atent la starea sa, astfel încât starea sa să fie smerită, de acceptare a adevărului așa cum e, nu așa cum ar dori el să fie. Că altfel trăiește în tensiune. Mândria aduce întotdeauna tensiune.”, a concluzionat acesta în interviul acordat jurnalistului Adrian Artene.
