Federația asociațiilor de români din Europa (FADERE) cere demisia directorului general al serviciilor de pașapoarte, Claudia Catela Vasile, pentru că, până în prezent, nu a găsit nicio soluție pentru deblocarea crizei.
FADERE transmite, prin intermediul unui comunicat de presă remis Mediafax, că măsuri precum prelungirea valabilității pașapoartelor de la 5 la 10 ani și înființarea unui centru de eliberare de pașapoarte în mall Plaza sunt benefice, însă insuficiente, având în vedere că efectele prelungirii valabilității pașapoartelor vor fi resimțite abia peste cinci ani, iar înființarea unui singur centru de eliberare a pașapoartelor în București va lăsa nerezolvată problema în multe alte zone.
Prin urmare, FADERE solicită din nou Ministerului Afacerilor Interne suplimentarea personalului de la ghișeele de eliberare a pașapoartelor cu persoane din MAI care lucrează în alte posturi, prelungirea programului zilnic al acestor oficii până la 16 ore, extinderea programului de lucru în zilele festive și în sfârșitul de săptămână, implementarea unui sistem on-line atât pentru depunerea documentelor scanate cât și pentru programarea la ghișeu, instalarea de echipamente în holurile oficiilor de eliberare a pașapoartelor unde cei interesați să își poată scana sau fotocopia documentele după care să le introducă în sistem, precum și înființarea unor noi ghișee pe perioada în care vin românii din diaspora.
"Solicităm insistent că MAI să ia măsuri care să aibă efecte acum, nu doar peste 5 ani. Cerem de asemenea demisia Directorului General al serviciilor de pașapoarte Claudia Catela Vasile, pentru că până în prezent nu a găsit nicio soluție pentru deblocarea acestei crize. Scuzele nu sunt suficiente", se arată într-un comunicat de presă FADERE.
"Considerăm aceste măsuri sunt benefice, dar insuficiente. Efectele prelungirii valabilitații pașapoartelor vor fi resimțite, abia peste 5 ani, iar inființarea unui singur centru de eliberare a pașapoartelor in București va lăsa nerezolvată problema in multe alte zone. De aceea, cerem încă o data Ministerului Afacerilor Interne:
-Suplimentarea personalului de la ghiseele de eliberare a Pașapoartelor cu persoane din MAI care lucrează in alte posturi.
-Prelungirea programului zilnic al acestor oficii până la 16 ore
-Extinderea programului de lucru în zilele festive si în sfârșitul de săptămână.
-Implementarea unui sistem on-line atât pentru depunerea documentelor scanate cât și pentru programarea la ghișeu. Considerăm că astfel s-ar reduce timpul de așteptare.
-Instalarea de echipamente în holurile oficiilor de eliberare a pașapoartelor unde cei interesați să își poată scana sau fotocopia documentele după care să le introducă în sistem.
- Infiintarea unor noi ghisee pe perioada in care vin românii din diaspora", se spune în mesajul