România intră în 2018 mult mai săracă. 10 NUME MARI care ne-au părăsit în acest an

România intră în 2018 mult mai săracă. 10 NUME MARI care ne-au părăsit în acest an
Ultimele zile din luna noiembrie 2017 au adus un adevărat cutremur pe scena teatrului românesc: două mari actrițe, Stela Popescu și Cristina Stamate, au dispărut fulgerător, parcă legate una de alta. De la începutul anului, s-au stins și alte nume mari, care au lăsat România mult mai săracă, în planul valorilor spirituale.
Actorul Ion Besoiu a deschis lista marilor dispăruți din 2017. Marele actor, ajuns la vârsta de 86 de ani, a murit în data de 18 ianuarie la Spitalul Fundeni din Capitală, pe fondul unor grave probleme cardiace.
Ion Besoiu a rămas în memoria colectivă după interpretarea căpitanului Anton Lupan din serialul TV „Toate pânzele sus!" Actor de film, radio, teatru și televiziune, Besoiu a absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu și a debutat pe scena artistică românească încă din anul 1957. Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca", din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra" și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.
Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: "Furtuna", "Neamul Șoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini și umbre".
În 2001, a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu și a fost decorat de președinție cu Ordinul Național „Steaua României", în grad de cavaler, subliniind contribuția lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale românești, prin prestigioasa și remarcabila sa activitate de actor, director de teatru și pedagog."

România a fost în doliu și în luna martie, când cunoscuta cântăreață de muzică populară Ileana Ciuculete, a murit în mod neașteptat, la vârsta de 59 de ani.
Ileana Ciuculete a murit pe data de 14 martie, în urma unor complicații ale hepatitei C, boală pe care a descoperit-o recent. Soțul artistei a declarat că fusese diagnosticată cu ciroză hepatică în urmă cu doar câteva zile.
Marea cântăreață de muzică populară s-a dus la medic, însă era prea târziu. Atunci a aflat că are ciroză, declanșată de hepatită C. O boală pe care a purtat-o multă vreme fără să știe. Tot atunci medicii au anunțat-o că șansele ei de supraviețuire sunt minime, deși nu împlinise nici 60 de ani. Cântăreața s-a stins în brațele soțului, într-un spital din Capitală.

Și scena literară a pierdut nume mari în 2017. În data de 10 iulie, s-a stins scriitorul Augustin Buzura, la vârsta de 78 de ani.
Augustin Buzura a rămas în istoria literaturii române prin romane ca Absenții (1970), Fețele tăcerii (1974), Orgolii (1977), Vocile nopții (1980), Refugii (1984), Drumul cenușii (1988), Recviem pentru nebuni și bestii (1999), Raport asupra singurătății (2009).
Buzura, născut pe 22 septembrie 1938, în comuna Berinta din județul Maramureș, a fost redactor, secretar general de redactie, redactor-sef al revistei 'Tribuna' din Cluj, la care a debutat în 1960. A abandonat medicina în favoarea literaturii, debutând editorial cu volumul de povestiri 'Capul Bunei Sperante' (1963). După încă o culegere de povestiri și nuvele ('De ce zboara vulturul?', 1966) se dedică in exclusivitate romanului, dobândind o rapidă și largă recunoaștere din partea criticii si a publicului.
A publicat articole, eseuri, interviuri, note in reviste de literatura și cultură din țară și străinatate. Augustin Buzura a scris si scenarii de film. A condus Fundația Culturală Română din 1990 iar în perioada 2003 - 2004 Institutul Cultural Roman. Era membru titular al Academiei Romane din martie 1992.

Lumea culturală și academică a fost lovită încă o dată în 2017, prin dispariția istoricului Zoe Petre, fost consilier prezidențial pe vremea lui Emil Constantinescu.
Zoe Petre a murit pe data de 1 septembrie 2017 la vârsta de 77 de ani. Zoe Petre suferise, în urmă cu două zile, un atac cerebral vascular, fiind transportată de urgență la un spital din Capitală. În această dimineață, istoricul și fostul consilier prezidențial a încetat din viață.
Zoe Petre a fost istoric, publicist și om politic. Între anii 1990-1996 a fost decan al Facultății de Istorie a Universității din București. În anii 1992 și 1996, a fost director de comunicare al campaniei prezidențiale a candidatului CDR, Emil Constantinescu. De la 1 decembrie 1996, a fost numită în funcția de consilier prezidențial pe probleme de politică internă și externă al Președintelui României, Emil Constantinescu și coordonator al Departamentului de Politici Publice al Președinției României.

Tot în septembrie 2017 a trecut la cele veșnice Mircea Ionescu-Quintus, fostul presedinte al Partidului National Liberal. Quintus a murit pe data de 15 septembrie, în casa sa din Ploiești, la vârsta de 100 de ani.
Quintus fusese decorat cu Ordinul "Steaua României" în rang de ofițer de președintele Klaus Iohannis în luna martie, când a împlinit vârsta de 100 de ani, în semn de "înaltă apreciere pentru contribuția remarcabilă la consolidarea unei vieți politice democratice în România și pentru dăruirea de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere politice, precum și pentru exemplul de conduită civică".
Mircea Ionescu-Quintus (născut în martie 1917, Herson, Republica Rusă) a fost președinte al Partidului Național Liberal între 1993-2001, senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008, ales în județul Prahova pe listele partidului PNL. A deținut de asemenea funcția de ministru al justiției în guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de după 1989.

În data de 18 octombrie, teatrul românesc a primit o lovitură grea: marea actrița Olga Tudorache a murit, la vârsta de 88 de ani, în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Elias, potrivit unui comunicat de presă al unității medicale.
"Cu adâncă părere de rău, Spitalul Universitar de Urgență Elias anunță trecerea în neființă a celei care a fost o Mare Doamnă a Teatrului Românesc, doamna Olga Tudorache. Dânsa s-a stins în liniște în Secția de Terapie Intensivă a spitalului, în cursul nopții de 17 spre 18 octombrie 2017", se arăta în comunicatul medicilor.
Doamna teatrului românesc din ultimele decenii s-a stins discret, așa cum a trăit în ultima perioadă, când a ales să se retragă din viața publică și de pe scenă, acolo unde a încântat generații întregi cu talentul și energia sa.
Olga Tudorache, supranumită „marea doamnă a teatrului românesc", s-a născut la 11 octombrie 1929, la Oituz, județul Bacău. Din 1976 a fost Conferențiar universitar la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale", catedra de actorie. Din 1990 este profesor. A avut șase promoții de actori, până la pensionare (1997). Retragerea efectivă din învățământ are loc în 2000.
A interpretat peste 70 de personaje de teatru, precum: Mașa din „Cadavrul viu" de Lev Tolstoi, Antigona din piesa lui Sofocle, Cleopatra, din „Antoniu și Cleopatra", Regina din „Vulpile" de Lillian Hellman, Ducesa de Gloucester din „Richard al II-lea", „Elena Domnișor din „Să nu-ți faci prăvălie cu scară", Beatrice, din „Efectul razelor gamma asupra anemonelor" de Paul Zindel,. A jucat și în filme: ''Tudor'' (1962), ''Răzbunarea haiducilor'' (1968), ''Bietul Ioanide'' (1979), ''Vreau să știu de ce am aripi'' (1983), ''Domnișoara Aurica'' (1986), ''Tusea și junghiul'' (1990), ''Doi haiduci și o crâșmăriță'' (1992), ''O vară de neuitat'' (1993), ''Faraon'' (2004).

În luna iulie, am pierdut două nume importante de pe scena muzicii ușoare românești. Celebrul compozitor Dumitru Lupu a murit pe data de 22 iulie, la ora 5:00 dimineața, chiar în ziua în care partenera sa de viață, cântăreața Ileana Șipoteanu împlinea 50 de ani. "Compozitorul Dumitru Lupu a plecat!", a scris Șipoteanu. Sute de persoane i-au transmis soției compozitorului mesaje de condoleanțe.
Binecunoscutul compozitor român, ajuns la vârsta de 65 de ani, este autorul a peste 500 de lucrări muzicale păstrate în cardex-ul Radiodifuziunii și Televiziunii Naționale, autor de spectacole, inițiator al Festivalului pentru copii „Mamaia copiilor". Printre șlagărele sale se numără: Hai vino iar în gara noastră mică (interpret: Gabriel Dorobanțu) sau Ce mult te-am iubit (interpretă: Ileana Șipoteanu).
Tot în iulie a dispărut și cântăreața de muzică ușoară Marina Scupra. Artista suferea de cancer mamar. Cântăreața Marina Scupra a murit la vârsta de 49 de ani. Artista a fost diagnosticată cu cancer la sân, care a avut o evoluție galopantă. S-a stins din viață la Spitalul Elias, la doar 4 luni de la stabilirea diagnosticului.
Marina Scupra și-a făcut debutul în muzică la Mamaia, în 1983, la vârsta de 15 ani. A fost căsătorită cu compozitorul Dan Dimitriu, cu care are doi copii. În ultimii ani, Marina Scupra a fost profesoară de canto la Școala Populară de Artă.
Două vești negre au căzut ca un fulger în data de 23 noiembrie. Marea actrița Stela Popescu a fost găsită fără viață la domiciliul său, în timp ce partenera de scenă de la Teatrul Constantin Tănase, Cristina Stamate a fost internată de urgență la Terapie intensivă.
Stela Popescu a murit, joia trecută, la vârsta de 81 de ani. Actrița Stela Popescu a suferit un accident vascular cerebral hemoragic sever, care s-a putut produce la data de 22-23 noiembrie 2017, a anunțat Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București.
Actrița a fost înmormântată cu onoruri militare lângă soțul ei, Puiu Maximilian, la Cimitirul Cernica. Sute de oameni au participat la ceremonia funerară și și-au luat rămas bun de la actriță.
Actrița Cristina Stamate a murit și ea, la câteva ore după înmormântarea Stelei Popescu. Cristina Stamate a plecat după Stela Popescu, luni 27 noiembrie, la vârsta de 71 de ani. Ea fusese internată la Spitalul Floreasca din Capitală, săptămâna trecută, joi, chiar în ziua în care colega ei de scenă, actrița Stela Popescu, a murit.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























