Actual· 3 min citire

România a luat amenințarea războiului în serios: „Până la finalul anului o să avem dronele noastre”

Foto/Arhivă/Profimedia

Foto/Arhivă/Profimedia

Publicat26 mar. 2025, 13:42
SursăRealitatea

Cu război la graniță, și cu amenințarea că americanii ar putea ieși din NATO, România apasă accelerația și investește în sisteme avansate de atac și apărare.

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat miercuri că anul acesta o să avem dronele noastre și o să avem în aproximativ două ani și jumătate proprie noastre pulberi, el precizând că cei din minister lucrează împreună cu cei din MAPN pe necesarul Armatei Române.

”În momentul de față, colegii mei, la nivel tehnic, lucrează împreună cu cei din MAPN pe această analiză, pe necesarul Armatei Române, pentru a vedea la modul foarte concret ceea ce putem să producem, să livrăm mâine, unde putem să ofertăm, pe de o parte, pe de altă parte, acolo unde putem să facem investiții”, a spus ministrul Bogdan Ivan, la Parlament.

El a dat ca exemplu, la Făgăraș, linia de producție de TNT, de RDX, situația Fabricii de Pulberi Victoria, la care deja a câștigat procesele pentru expropiere a terenului.

”Acum analizăm la modul foarte clar unde investim foarte țintit și unde putem să și producem până la finalul acestui an. Suntem pregătiți să extindem capacitățile de producție și acum lucrăm împreună cu Ministerul Apărării la acest mecanism de asigurare a cât mai mult din necesarul intern a României. Ministrul Economiei a arătat că România are deja un profil extrem de interesant atunci când vorbim despre dual use în tehnologii avansate, în securitate cibernetică, în AI, în drone, pentru că acest segment reprezintă două din cele șapte puncte esențiale din mecanismul Uniunii Europene.

Bogdan Ivan a spus că la finalul acestei săptămâni va fi o întâlnire de follow-up pentru a stabili foarte clar ce fac, în ce termen și cu ce surse de finanțare.

”În momentul de față, ceea ce o să avem sigur până la final de an e faptul că o să avem dronele noastre, e faptul că o să avem RDX-ul și TNT-ul, lucrăm la remodernizarea liniilor de producție, pe aceste două componente extrem de importante, o să avem în aproximativ două ani și jumătate proprie noastre pulberi și de asemenea, avem mecanismul FMS pentru muniții calibru 155”, a arătat Ivan.

Bogdan Ivan a spus că a semnat anul trecut în calitate de ministru a cercetării cu fostul ministrul economiei un parteneriat atât pe cercetare și dezvoltare de noi concepte de dronă.

”Avem mai multe tipuri, inclusiv cele care pot să fie folosite în armată, dar și cele care pot să fie folosite în sectorul civil. O să avem testări, până la finalul lunii mai, urmând ca în cursul acestei verii (..) să începem să producem aceste drone”, a completat el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News