România a construit peste 15.000 de blindate. Află ce mai produce astăzi fabrica de la Moreni

Nu există altă posibilitate atunci când se testează transportoare sau alte vehicule de luptă decât să venim la această poartă și cu gândul că ni se va deschide printr-o simplă bătaie), cei de dincolo să ne accepte să putem testa transportoarele blindate!

Așa a ajuns cea care, în urmă cu 40 de ani, era una dintre cele mai mari fabrici de blindate din lume. Să testeze un transportor numai dacă se deschide poarta. O poartă, parcă blestemată, care a marcat începutul declinului micului univers industrial de la Moreni. Jumătate din terenul pe care se afla Automecanica Moreni, cu o parte din pista de încercare, a fost inițial transformat în parc industrial, iar ulterior vândut unei companii private. Pentru că statul a permis. Deși acolo s-a scris istorie. Și s-ar mai fi putut scrie. Este locul unde s-au făcut mai toate tipurile de transportoare aflate și azi în dotarea Armatei. 16 ani le-au trebuit nemților să realizeze vestitul tanc Leopard, dar nici românii nu au mai fost mai prejos. Au reușit performanța să dezvolte, în zece ani, după concept rusesc, trei modele diferite de tancuri și alte trei de transportoare blindate. Multe dintre ele realizate la Moreni, în anii '70-'80.

"Este foarte jalnic că avem două perioade diametral opuse. Perioada 70-90 când Romania a atins nivelul... a 5-a putere, ma refer exportatoare din lume de armament și cu armament făcut în Romania. Era o dezvoltare fantastică pe orizontala. era o dezvoltare fantastică în societate. Din '90 nu ne- am dotat cu nimic absolut. Am rămas la stadiul pe care-l aveam în anii '60, anii '70. Noi care în 2001 am vândut forje, presaj, tot ce am avut, tratament termic și asa mai departe. prese de 2000 de tone, foarte necesare industriei românești, au ajuns în India", spune Constantin Bucuroiu, angajat Automecanica Moreni.

Cum așa? "Pentru că a trecut o parte din societate, 17 hectare, cu clădiri cu tot, printr-o hotărâre de guvern de înfiintare a unor parcuri industriale, a trecut la Consiliul Județean. Noi nu ne-am ales cu nimic. Nu ni s-a spus măcar: băi băieți, uitați, ați pierdut ataîta, luați banii aștia și dotați -va ca să deveniți performanți. Ne-au lăsat la nivelul anilor 60, am ieșit din comeptiție, au venit alții peste noi. În cei 20 de ani, '70-'90, am executat 15.000 de transportoare pentru ca ajunsesem în '84 la performanța de 80 de transportoare pe lună. 80 de transportoare care plecau în Rusia, RDG, Serbia, deci tot ce era prin jurul nostru cumpărau transportare de la Moreni. În spațiul ăsta central-est eram singurii producători de transportoare atunci. Și vindeam la greu", mai spune Bucuroiu.

"România a construit 14.000 de transportoare pentru armata sovietică. Sovoieticii din armata de est erau echipați cu transortoare fabricate în România, la Moreni. Când s-a desființat armata Germaniei, aceste transportoare au fost donate de Germania Turciei. Și din anii 90, 90 și ceva îi vedeați pe turci umblând cu transortoare românești", susține Costică Oprea, fost șef în industria specială.

"Plecau, îmi aduc aminte, erau coloane pe calea ferată, era mai mare frumusețea când vedeai câte 15-20 de transportoare pe vagoane, care luau drumul diverselor țări. Acum nu mai e nici calea ferată. S-a furat și calea ferată! Am rămas în curte cu o locomotivă pe care până la urmă am zis s-o vindem că dacă nu mai avem cale ferată, ce să facem cu locomotiva?", mai spune Bucuroiu.

Constantin Bucuroiu a văzut, acum mai bine de patru decenii, cum pe poarta fabricii a ieșit primul model de transportor blindat. A început într-un atelier mic de sudură. A devenit pe rând maestru, șef de atelier, iar acum este lider sindical la Automecanica Moreni. Este unul dintre puținii oameni cu experiență care a ales să rămână în fabrică. Din peste 4.000 de angajați câți erau odată, azi mai sunt 300, care se ocupă să repare ce au construit odinioară. Și asta, doar atunci când Armata îi solicită. Adică din joi în paște. Cât să nu pună lacăt pe poarta uzinei.

"Mă trezesc într-o zi la poarta uzinei Automecanica Moreni cu trei tovarăși. Noi suntem profesor x, cutare x, din Galați. Ne numim societatea Inițiativa Galați și vrem să cumpărăm Automecanica Moreni. Ochii mari. Îmi spun că sunt trimiși de ministrul Economiei care era la vremea respectivă ca să cumpere Automecanica Moreni. Și i-am întrebat care este obiectul de activitate al dumneavoastră? Pai știți, noi creștem oi, panificație. Care e tangența voastră cu transportorul blindat? A, nu, e un hobby al nostru bazându-ne pe dumneavoatsră. Ei erau niște vânzători de fier vechi. Va dați seama cât fier vechi e în Automecanica Moreni?", se întreabă Constantin Bucuroiu.

După ce n-au băgat niciun ban în retehnologizare, decidenții politici așteaptă de la alții, străini, să ne învie de la groapă. Dar și asta, doar la nivel ipotetic. De trei ani statul poartă discuții cu nemții de la Rheinmetall care ar vrea să facă în România 400 de transportoare amfibii blindate, TBT 8x8 Agilis. Nemții sunt hotărâți și dau asigurări că până în 2020 primul transportor va ieși pe poartă. Asta deși România a semnat, de curând, cu americanii de la General Dynamics pentru alte 227 de transportoare care vor fi realizate la Uzina Mecanică București. Negocierile pentru cele două tipuri de transportoare s-au purtat în timpul a două guverne diferite. Așa a ieșit o încurăcătură la nivel înalt.

"Sunt mai multe grupuri de interese, trebuie să-și satisfacă cumva obligațiile sau nevoile de a face lucrul asta și din cauza asta rezultă două transportoare. O armată nu poate să aibă, în mod normal, ca a noastră, care n-are foarte multe vehicule, să ai două tipuri de transportoare. Este deja un nonsens", spune Costică Oprea, fost șef în industria specială.

"Noi nu suntem Arabia Saudită să achiziționăm zece tipuri de produse de același fel, cu 10 lanțuri logistice. Aia au bani mulți, își permit treaba asta. Noi ar trebui sa ne concentram pe același tip de produs. În asa fel încât să diminuăm cât mai mult costurile de mentenanță. Altfel, dacă noi achiziționăm produse doar ca să le punem în vitrina... iertați-ma! Când plecăm să cumpăram nu plecăm cu plasa!", spune Corneliu Dobrițoiu, fost ministru al Apărării.

Dorința de shopping, fie că e cu plasa, fie cu sacul, nu a făcut altceva decât să stârnească multe semne de întrebare în rândul specialiștilor din industria de apărare care, nu așteaptă altceva decât resuscitarea fabricilor și crearea unor locuri de muncă. Lucruri aproape imposibile, la prima vedere.

"Avem o societate mixtă româno-germană cu 50-50%. Dar niciunul nu s-a angajat până acum foarte ferm. Odată Moreniul că n-are resurse financiare și neamțul, care vrea să vină ca un explotator. Se negociază ceva ce eu nu știu ce va ieși. Pentru că sumele care se cer sunt astronomice. Cu trei cifre. La milioane de euro. Cine va da aceste cifre, eu ma înspăimânt. Dacă va da Ministerul Economiei, așa cum ar trebui, eu îi văd pe toți legați a doua zi", mai spune Constantin Bucuroiu, angajat la Automecanica Moreni.

Achizițiile de transportoare pe bani mulți ne duc cu gândul la afacerea Skoda. Pentru că tot suntem în anul Centenarului. Se pare că o dată la o sută de ani, România alege să-și mai dea un tun. La începutul anilor '20, în țară își face apariția un polonez, în calitate de reprezentant al Uzinelor Skoda. Oficial, se știa că venise în țara noastră să modernizeze armamentul românesc. De fapt, decidenții de la acea vreme hotărâse să cumpărăm muniție și armament de cinci miliarde de lei de la uzinele Skoda. În final, contractul păgubos, mascat de intenții bune, a adus României un prejudiciu de peste nouă milioane de dolari, enorm pentru vremurile de atunci. Tunul dat propriei țări chiar de politicienii de la timpul respectiv s-a finalizat doar cu cinci ani de închisoare pentru Bruno Seletzky, personajul dubios venit să facă afaceri cu statul român.

România ar fi putut da Armatei un transportor la fel de bun ca Piranha 3, cumpărat în urmă cu câțiva ani tot de la elvețieni, prin compania americană General Dyanmics, cea care urmează să facă, la București, transportorul modernizat Piranha 5. Cel puțin asta spun specialiștii de la Moreni, care sunt de părere că blindatul ar fi fost chiar și mai ieftin, la jumătate de preț. S-au și făcut două prototipuri, Saur 1 și Saur 2, dar Armata nu le-a vrut, susțin aceleași voci. Așa am ajuns astăzi să vorbim despre Automecanica Moreni ca despre o fabrică oarecare, pe cale de dispariție, lăsată să moară pe mâna altora.

"Principalul beneficiar al produselor acestor companii ar fi trebuit să fie Armata Româna. De ce spun acest lucru? Pentru că în momentul în care ai un produs românesc care este competitiv pe piața internațională și vrei sa-l promovezi, orice actor internațional te întreabă: dar mata l-ai cumpărat? Cu alte cuvinte alții pot să creadă și altceva: armata română nu are încredere în produsul respectiv, din cauza aceasta nu l-a achiziționat", declară Corneliu Dobrițoiu.

"Îmi aduc aminte eram la o discuție cu viceregele Marocului, care venise să cumpere transportor de la Moreni. Și când i-am spus că ăsta nu e în dotarea Armatei, imediat n-a mai durat decât cinci schimburi de cuvinte, din politețe, s-a ridicat și a plecat. Păi știți, am început noi să ne bâlbâim, e strămoșul lui, e bunicul lui în dotarea Armatei. Dar p-ăsta îl are Armata? Nu-l are! Pai de ce nu-l are? Dacă va continua așa, în zece ani nu mai putem vorbi despre industrie de apărare în Romania!", spune angajatul Automecanica Moreni.

"Probabil că toată această orientare legata de comenzile îndreptate către industria națională de apărare s-au schimbat mai ales după 2004, atunci când România a intrat în NATO. Odata cu intrarea în NATO sigur că a trebuit ca Statul Major General, atunci când fundamentează cerințele operaționale, să adapteze tehnica din dotare la tehnica statelor NATO, astfel încât tehnica noastră să fie interoperabilă cu cea a statelor NATO", spune Mircea Dușa, secretar de stat în MApN.

Reporter: Când a dat Armata ultima comandă către industria de apărare româneasca și ce anume?

Dușa: M-aș referi la TAB-urile care au fost trimise la Moreni pentru reparații capitale. Primul lot a fost dacă bine îmi amintesc de 15 bucăți.

O reparație ici, una colo, cam asta mai muncesc specialiștii din industria de apărare. Cei care mai sunt. E firesc, de vreme ce comenzile Armatei sunt ca supersonicele: rareori le vezi cu ochiul liber. Chiar și așa, muncitorii strâng din dinți și speră într-o minune.

"Cei care au rămas, vă dau cuvântul meu, fac minuni. Sunt puțini dar fac minuni. Vă dau exemplu Moreni. Acum un an au fost 26 de blindate la reparație capitală. Ce înseamnă? Se demontează transportorul până la ultima șaibă. Se înlocuiește tot, se vopsește, se șablează. Cu un efectiv, zic eu, dimensionat la 60% față de cât ar trebui să fie în mod normal. Și lucrează în niște condiții de zero grade. Și pe un salariu de 1.600-1.700. De ce? Are încălzire dar nu poate să dea drumul că asta ar însemna să le ia toți banii, și de salarii. De unde să-i iei dacă nimeni nu te ajută să vinzi?", spune Constantin Bucuroiu.

În industria de apărare românească mai lucrează 5.000 de oameni, comparativ cu 220.000, câți erau acum 30 de ani în toată țara.

"Dacă luam de exemplu fabrica de la Cugir, Uzina Mecanică Cugir, acolo veneau dimineața 3-4 trenuri și 100-200 de autobuze care aduceau muncitorii. Sigur, așa era atunci, exportul era mare. Cifra de afaceri mare", spune Costică Oprea, fost șef în industria specială.

"Suferim din cauza dotarii tehnice. mai trebuie investi bani in dotare, in scule. De cand n a mai dat bani miniterul economiei, guvernul, pentru retehnologizarea fabricii? eheee, de cand, de zece ani, 20, stiu eu, poate n a dat deloc. Nu mi se are normal tu care exportai inainte de 90 de miliarde, acu sa cumperi de la altii. vin politcienii sau decidentii politici.... de ce sa faca contract la fabrica de arme ca nu primesti comision. ia de afara ca primeste comision! Fara o industrie de aparare performanta, competitiva in conceptia mea, nu poti sa existi", spune Vasile Vulpie, muncitor la fabrica de arme Cugir.

Astăzi, la Cugir, fabrică specializată în armament, mai sunt 1.900 de salariați din aproape 19.000. Și este un caz fericit. La fabrica de la Făgăraș, unde se realizau explozivii și pulberile, adică praful de pușcă, și unde lucrau 12.000 de oameni, acum mai sunt 200. La Uzina de la Victoria, specializată tot în pulberi, erau 5.000 de angajați. Acum mai sunt 70. Ambele fabrici sunt în conservare. Este și cazul faimoasei uzine de la Reșița, unde se făceau tunurile. Nici acolo nu se mai realizează nimic de ani buni. În timp ce altele au dispărut pur și simplu din industria de apărare. Cum erau fabricile de muniție și armament de la Râmnicu Vâlcea, Filiași și Vălenii de Munte. La Drăgășani sunt alte porți închise în industria de apărare. La Mizil și Mârșa se modernizau tancuri și se făceau mașini de luptă. Astăzi, chiar dacă fabricile mai există, sunt nefuncționale. Inactiv este și Șantierul Naval Mangalia, unde se făceau navele militare. Cel puțin alte zece fabrici din București au dispărut cu totul din peisaj. În Brașov, Dâmbovița, Prahova, Gorj dar și Capitală mai există 11 fabrici care produc mai mult sau mai puțin pentru industria de apărare.

Majoritatea fabricilor din industria de apărare - 15 la număr- sunt în subordinea Companiei Romarm. În timp ce alte patru: Romaero, Avioane Craiova, IAR Ghimbav și Întreprinderea Optică Română sunt subordonate direct Ministerului Economiei. Mai există o a treia categorie de firme care produc pentru industria de apărare. Ele sunt foste fabrici ale statului, devenite între timp companii private. Vorbim despre Aerostar Bacău, unde ar urma să se repare avioanele F 16, Aerofina, care pe vremuri făcea scaune catapultabile, Condor - singura companie producătoare de parașute din țară și Pro Optica, firmă desprinsă din Întreprinderea Optică Română. Fie că vorbim despre fabricile de stat, în care Ministerul Economiei nu a mai investit deloc, sau despre companii private, care își vând produsele în alte țări NATO, mai puțin în România, problema este aceeași: lipsa comenzilor din partea statului român!

"Am avut un caz foarte neplăcut. Avea nevoie Armata de niște cartușe de calibru 9mm. Și ca să fie mai catolici decât Papa sau mai ortodocși decât Patriarhul, au zis să facem licitație internațională. Nicio țară nu face așa ceva dacă are fabrică acasă, de muniție. Pentru un 50 de eurocenți, mai ieftin, din Brazilia. Pentru 50 de eurocenți la mia de cartușe că se discută la mie, nu la cartuș, s-a dat contractul pe buna dreptate Arsenalului din Brazilia. Și compania Națională Romarm, furnizorul tradițional și național, a pierdut contractul. Adică Cugirul!", declară Viorel Manole, președinte PATROMIL.

"În momentul acesta, industria este vorba lui... stiți dumneavoastră cui... până la urmă a lui nenea Iancu: Este sublimă, este minunată, dar lipsește cu desăvârșire!", susține Valeriu Pricină, vicepreședintele Sindicatului Rezerviștilor.

Într-un nou episod dedicat industriei de apărare din România, veți vedea cum a fost lăsată de izbeliște una dintre cele mai productive uzine de armament din România. "Mama chimiei", așa cum îl numesc specialiștii combinatul numărul 1 al țării, a ajuns copilul orfan al industriei de apărare românești. Este vorba despre fabrica de pulberi și explozivi de la Făgăraș. Cândva, acolo lucrau 12.000 de oameni. Astăzi abia dacă mai sunt 200 de muncitori care păzesc niște hale unde nu s-au mai pornit utilajele de ani de zile. Cum a ajuns statul să se închidă singur, dar și ce s-a ales din cel mai mare combinat al României, aflați într-un nou reportaj marca Realitatea TV.

Reporter: Andreea Dăscălescu

Imagine: Mihai Angiu, Marian Laciu

Montaj: Sorin Niculae