Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, la un depozit situat într-o fostă fabrică din zona industrială a municipiului Vaslui, cetățenii fiind avertizați prin sistemul Ro-Alert cu privire la degajarea mare de fum toxic.
Cetățenii au fost sfătuiți de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui să-și ia măsuri de protecție individuală, să închidă ferestrele și ușile și să se adăpostească în locuințe.
Pompierii militari intervin în zonă pentru stingerea incendiului. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, nu au fost semnalate victime. Prefectul Eduard Popica s-a deplasat la locul producerii incendiului, au anunțat reprezentanții Instituției Prefectului Vaslui. Pompierii militari vasluieni au lichidat incendiul după câteva zeci de minute, conform Agerpres.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, incendiul ar fi izbucnit după ce în depozitul respectiv niște copii s-au jucat cu focul.
"La fața locului au fost deplasate șase autospeciale, dintre care trei cu apă și spumă și două operative și o ambulanță. Acțiunea este condusă de inspectorul - șef al ISU "Podul Înalt" Vaslui, col. Ghiorghe Blagoci. Au ars resturi de PVC, carton și recipiente în care se mai aflau mici cantități de diluanți, ceea ce a dus la mici explozii. De asemenea, au ars cabluri electrice de medie tensiune. A fost întreruptă alimentarea cu energie electrică. Cauza probabilă a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spații deschise", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.