Actual· 1 min citire

Risc ridicat de avalanșă în Straja. Avertismentul salvamontiștilor

Sursa foto: Arhivă

Sursa foto: Arhivă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 dec. 2021, 21:11

Aproape toate pârtiile din Straja sunt funcționale la acest sfârșit de săptămână, stratul de zăpadă de pe zona schiabilă având o grosime de 40 de centimetri, potrivit aprecierilor salvamontiștilor din stațiune. Aceștia avertizează însă și asupra riscului de producere a unor avalanșe în afara domeniului schiabil, la altitudini de peste 1.500 de metri.

„Calitatea pârtiilor este de nota 8, pe o scară de la 1 la 10. Toate pârtiile din partea superioară a stațiunii sunt funcționale, iar stratul de zăpadă, completat cu tunurile de zăpadă artificială, are o grosime de 40 de centimetri. În restul stațiunii zăpada măsoară între 30 și 60 de centimetri, în funcție de cum a fost spulberată de vânt”, a declarat, pentru Agerpres, șeful Salvamont Lupeni, George Resiga.

Salvamontiștii avertizează turiștii să evite zonele de creastă, de la peste 1.500 metri altitudine, deoarece zăpada s-a depus sub formă de cornișe, cu un risc ridicat de avalanșă.

„Este un risc ridicat de avalanșă, de la altitudini mai mari de 1.500 metri, pe zonele de creastă din tot Masivul Vâlcan, pe versantul nordic. Îi rugăm pe turiști să țină cont de avertizările noastre și să nu se aventureze pe trasee”, a arătat Resiga.

Sezonul de schi s-a deschis vineri și în stațiunea Râușor, din Retezat, unde funcționează o pârtie de 600 de metri. Stratul de zăpadă în zonă măsoară circa 45-50 de centimetri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News