O minoră a ajuns în stare critică la reanimare deoarece patronul o ținea nemâncată câte 14 ore pe zi la locul de muncă
O tânără în vârstă de 16 ani din Galați a ajuns în stare gravă la reanimare deoarece patronul restaurantului o ținea nemâncată câte 14 ore pe zi la locul de muncă. Mama victimei susține că fiica ei a făcut practică la o societate comercială situată pe malul Dunării, iar după ce a finalizat stadiul de practică a rămas să lucreze acolo.
Pe 15 august, minorei i s-a făcut rău, a căzut din picioare și s-a lovit la cap. Cei responsabili nu au anunțat pe nimeni, ci au dus-o acasă la cumnata mamei. Mama fetei spune că a doua zi a dus-o pe minoră la spital, acolo unde medicii au internat-o la reanimare.
"Nu le lăsa nici să mănânce. Înțelegerea era pentru patru ore pe zi și ar fi trebuit să îi dea 500 de lei, doar că stătea și câte 14 ore și a primit doar 300 de lei. Nu aveau niciun fel de contract. Nu aveau niciun contract, nimic. Au vrut să îmi dea 5.000 de lei ca să ne împăcăm. Nu cred că erau daune morale pentru fiica mea, ci au vrut să mă prindă în cursă. Mi-au spus că dacă nu îmi retrag plângerile, o să o exmatriculeze pe fiica mea'', povestește mama îndurerată.
Conform viata-libera.ro, femeia a depus plângere la Inspectoratul Teritorial de Muncă și la Parchet și speră să își găsească dreptatea.