Actual· 4 min citire

Reprezentant ANPC, despre cluburile de ”fițe”: ”Au fost situații în care am descoperit în bucătărie lucruri șocante”

Reprezentant ANPC, despre cluburile de ”fițe”: ”Au fost situații în care am descoperit în bucătărie lucruri șocante”

Reprezentant ANPC, despre cluburile de ”fițe”: ”Au fost situații în care am descoperit în bucătărie lucruri șocante”

Publicat29 iul. 2020, 00:03
Actualizat29 iul. 2020, 00:08

Condițiile din bucătăriile cluburilor "de fițe" trebuie să fie la standarde foarte ridicate, însă, uneori, controalele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) au descoperit lucruri șocante în aceste locuri, a declarat, marți seara, directorul general al instituției, Paul Anghel, într-un dialog cu membrii Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali.

Unul dintre patronii liberali prezenți la eveniment a catalogat drept abuzivă măsura adoptată joia trecută de inspectorii ANPC privind oprirea temporară a activității a două cluburi din Mamaia, argumentând că, pe baza acelorași standarde aplicate de ANPC, cherhanalele de pe plaja Corbu "ar trebui arse din temelii".

În replică, directorul general al ANPC a apărat măsura opririi temporare a activității cluburilor, argumentând că acest tip de sancțiune este printre cele mai blânde posibile.

"Cele două cluburi la care faceți referire, eu nu le pronunț numele, au fost oprite temporar, până la remedierea abaterilor constatate. Este una dintre măsurile de bază și cele mai mici care pot fi. Există oprirea temporară a prestării de servicii, există de asemenea propuneri pentru suspendarea activității până la șase luni, propunere care poate sau nu să fie aplicată printr-o ordonanță a președintelui, există o variantă de suspendare între 6 și 12 luni, există oprire definitivă, există foarte multe etape. Sigur că așa, ca incident de presă, a atras atenția oprirea temporară a prestării de servicii. În câteva ore, abaterile pe care noi le-am constatat la aceste cluburi (au fost remediate - n. r.). Clienții, deverul de persoane care vin în cluburile de pe litoral, în condițiile în care există epidemia pe care o cunoaștem cu toții și încercăm fiecare dintre noi să ne ferim cât se poate de mult - acolo există o emulație de persoane mult, mult peste niște limite uman acceptate", a afirmat reprezentantul ANPC.

El a apreciat că cluburile "de fițe" trebuie să aplice în bucătăriile proprii standarde de calitate foarte ridicate, însă inspectorii ANPC au descoperit multe nereguli la cele două cluburi din Mamaia, ca și în cluburi din București.

"Din perspectiva a ceea ce se întâmplă în spate, în bucătărie, am așteptarea ca în momentul în care e un club de fițe și ceea ce se întâmplă în bucătărie să fie la niște standarde foarte ridicate. Din nefericire, există situații și aici în București și acolo (pe litoral, n.r.), la cluburile de fițe, existau produse aflate în afara datei-limită de consum, cu data durabilității minimale expirate, existau produse neetichetate, existau produse cu modificări organoleptice, marea majoritate a preparatelor din carne erau congelate, decongelate și recongelate și așa mai departe. În momentul în care se oferă clienților, sigur că arată bine, dar ce e în spate trebuie verificat. E foarte simplu să zicem că am mâncat acolo și e foarte frumos, e foarte bine. Și eu am mâncat în foarte multe locuri, a fost foarte bine și după aia, când colegii mei s-au dus acolo, au descoperit anumite lucruri de care cu toții ne-am șocat și ni s-a părut că sunt nelalocul lor. Deci, din această perspectivă, abordarea cred că a fost mai mult decât umană, mai mult decât în ideea de prevenție și consiliere și mai puțin de abuz, așa cum dumneavoastră ați pronunțat", i-a răspuns Anghel antreprenorului liberal.

Directorul general al ANPC a explicat că, atât localurile mici, cât și cele de prestigiu se plâng de discriminare în momentele în care au controale de la Autoritate.

"Lucrurile sunt un pic diferite: dacă priviți din perspectiva comercianților, care sunt în jur (în apropierea cluburilor "de fițe", n.r.), ei zic: "Veniți la noi, controlați și vedeți că sunt anumite abateri, dar de ce nu vă duceți și la ăia mari?". Când te duci la ăia mari, aceia zic: "E un abuz, eu sunt mare, eu respect toate normele, trebuie să te duci la ăia mici". Nu e chiar așa. Și cel mic și cel mare poate să aibă niște abateri de la legislația în vigoare, care pot fi remediate fie în timpul controlului, și atunci se poate aplica Legea prevenției, dar atunci când privește sănătatea consumatorilor ne facem apărătorii drepturilor dumneavoastră în condițiile în care produsele respective vă pot pune în pericol sănătatea sau viața", a declarat Paul Anghel.

Acesta a susținut că acele nereguli care pun în pericol sănătatea sau viața consumatorilor nu pot fi încadrate în Legea prevenției - care ar permite firmei verificate să evite sancțiunile aspre.

"În momentul în care vine un comisar, un funcționar public în control, fie că e vorba de noi, fie că e vorba de altă instituție, să știți că există și sancțiunea avertismentului. Există un nivel minim și maxim de sancțiune care se dă. Din perspectiva Legii 270, a Legii prevenției, sunt anumite pasaje care pot fi încadrate la prevenție - cele care țin de informarea consumatorului. Cele care pun în pericol sănătatea sau viața oamenilor nu pot să fie încadrate la prevenție și nici nu ar trebui să fie. (...) Nu v-ar conveni ca cineva, dacă vă pune viața sau sănătatea în pericol, să fie tratat cu un avertisment sau cu o sancțiune mult mai ușoară", a susținut Anghel, potrivit AGERPRES.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News