La 7 mai 2012 murea la Paris, în vârstă de 88 de ani, un emigrant oarecare, venit dintr-o țară oarecare din Est, România, cu 34 de ani în urmă.
Locuia singur într-un apartament de bloc, îngrijit de un compatriot devotat, care îl vizita zilnic, aducându-i mâncare și medicamente. A fost înhumat în cimitirul Montmartre, unde avea un mormânt pregătit, pe piatra căruia scria doar atât: „REMUS RADINA, Român”.
Cine era acest român, prea puțin cunoscut parizienilor? Unul dintre cei mai dârji luptători pentru libertatea țării sale, care – împreună cu prietenul său de o viață, istoricul Cicerone Ionițoiu – rămăsese ultimul bastion al exilului românesc anticomunist din Franța, cu toate caracteristicile lui: intransigența, abnegația, credința, speranța.
În 1978, Remus Radina, iar cu un an mai târziu Cicerone Ionițoiu, fuseseră scoși de dincolo de Cortina de Fier de președintele francez Giscard D’Estaing, cu ocazia vizitelor de stat făcute lui Nicolae Ceaușescu. Obligat de Acordurile semnate în 1975, la Helsinki, dictatorul român făcea asemenea „cadouri” liderilor occidentali pentru a arăta că respectă „drepturile omului”, primind în schimb avantaje economice. Sosit la Paris doar pentru două luni ca să-și trateze bolile contractate în cei zece ani de anchete, bătăi, lagăre și închisori, Radina a scris dintr-o suflare o carte de numai 150 de pagini, „Testamentul din morgă” – de fapt o relatare a întregii sale biografii concentraționare.
Mai multe, pe romanialibera.ro.
