RELU FENECHIU a plâns în sala de judecată, marți seară, în așteptarea sentinței. RELU FENECHIU s-a prezentat, marți, la instanța supremă, pentru a participa la dezbaterile finale din DOSARUL "TRANSFORMATORUL" și a arătat, la intrare, că nu i s-au admis probe care demontau acuzațiile DNA, motiv pentru care și-a pierdut optimismul. "Dar Dumnezeu mă mai ajută!", a spus FENECHIU. Instanța a decis că sentința finală va fi anunțată pe 30 ianuarie.
RELU FENECHIU UPDATE: Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu și ceilalți inculpați din dosarul de corupție cunoscut ca "Transformatorul" vor afla decizia definitivă a instanței supreme în 30 ianuarie, dată stabilită la finalul termenului de marți - ultimul al procesului.
Apărătorii inculpaților au cerut, la termenul de marți, fie achitarea clienților pe care îi reprezintă, fie desființarea hotărârilor de condamnare decise de instanța de fond și rejudecarea dosarului.
Avocații au mai spus că toate tranzacțiile pentru care au fost trimiși în judecată Fenechiu și ceilalți inculpați au fost făcute legal, că este dovedit acest lucru cu acte depuse la dosar de apărare și că transformatoarele rămase în stoc sunt funcționale și pot fi folosite oricând de Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova.
În ultimul cuvânt, Relu Fenechiu a arătat că este "realmente dărâmat" de acuzații și de sentința instanței de fond, prin care a fost condamnat la cinci de închisoare cu executare.
Fostul ministru al Transporturilor a adăugat că el și fratele său sunt singurii copii la părinți și că aceștia din urmă au suferit opt intervenții chirurgicale.
"Am greșit multe în viața mea, dar aici nu am greșit deloc", a conchis Fenechiu.
Procurorul DNA a arătat anterior că inculpații din dosarul "Transformatorul" au dat dovadă de un comportament grav când "au vândut fier vechi la preț de componentă nouă", iar funcțiile acestora amplifică gravitatea situației, de aceea pedepsele lor trebuie mărite.
În final, completul de cinci judecători ai instanței supreme a rămas în pronunțare, stabilind să dea decizia finală în acest dosar la 30 ianuarie.
RELU FENECHIU le-a declarat jurnaliștilor că a fost plecat din București, de sâmbătă, la Iași, unde a participat la botezul copilului lui Cristian Adomniței, și a revenit în Capitală cu avionul. El a spus că este pregătit moral pentru orice sentință ce urmează să fie dată de ICCJ în acest caz, dar nu înțelege cum s-a putut lua o decizie de condamnare în contextul în care probele sale dovedesc corectitudinea tranzacțiilor dintre firmele sale și SISEE Moldova.
DOSARUL TRANSFORMATORUL. "Nu mai sunt optimist pentru că eram optimist dacă în acest dosar se admiteau probele. Pentru ca un om să fie condamnat instanța trebuie să admită toate probele și în favoarea și în defavoarea lui", a arătat FENECHIU.
Acesta nu a vrut să comenteze condamnările date de ICCJ în ultima perioadă și a precizat că și-ar dori foarte mult să ajungă la familia sa acasă după decizia magistraților ICCJ.
DOSARUL TRANSFORMATORUL. "Doar Dumnezeu mă mai ajută acum, țineți pumnii", le-a mai declarat Relu Fenechiu.