Actual· 2 min citire

Regulamentul instituției care verifică acuzațiile de plagiat nu va mai fi modificat! Sorin Cîmpeanu: "Nu vor fi modificări cât timp sunt eu ministru"

Sorin Câmpeanu, ministrul Educației / Foto: Inquam / Octav Ganea

Sorin Câmpeanu, ministrul Educației / Foto: Inquam / Octav Ganea

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 3 aug. 2021, 15:08

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, astăzi, că renunță la modificările propuse la regulamentului Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), afirmând că a „luat act” de opiniile exprimate până în prezent în spațiul public și că nu vor fi alte modificări propuse nici pe viitor, în timpul mandatului său.

„Am luat act de opiniile exprimate. Nu vor fi modificate nici acum, nici pe viitor, cel puțin atât timp cât eu voi fi ministrul Educației”, a afirmat Sorin Cîmpeanu, citat de HotNews.ro, într-o conferință de presă.

Potrivit ministrului, propunerile de modificare a regulamentului CNATDCU vizau îmbunătățirea transparenței, consolidarea responsabilității și consolidarea bunei administrări."Dacă toți cei care s-au exprimat au spus că este foarte bine așa, să elimine acele întârzieri prin care sute de candidați la titlul de doctor sau de abilitare depun plângere la Ministerul Educației cu privire la întârzierea procesului. Îmi place să cred ca nu se vor mai înregistra întîrzieri”, a arătat Cîmpeanu.

Ministrul a precizat că și-ar dori să creadă că solcitiarea făcuă la CNADTCU "ca în aceasta toamană să avem o strategie de combatere și prevenire a plagiatului” va fi "onorată" de reprezentanții instituției.

Cîmpeanu a explicat că ministerul Educației va acorda și o finanțare pentru acest proces de analiză a tuturor lucrărilor de doctorat susținute în universitățile de la noi din țară. Potrivit acestuia, pentru analiza fiecarei teze se va fi acordat o sumă rezonabilă, cu titlu de exemplu în jur de 50 euro.

Reacția ministrului vine după ce, vineri, președintele Klaus Iohannis a răspuns scrisorii reprezentanților mediului academic și societății civile cu privire la plagiate, spunând că are "toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic", iar opinia sa față de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată.

Șeful statului le-a cerut inițiatorilor proiectului de modificare a Regulamentului de organizare și funcționare a CNTDCU, printre care se află și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, să țină cont de îngrijorările și riscurile semnalate și să acționeze în consecință.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News