Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a dat startul ceremoniilor aniversare cu o zi mai devreme. Suverana împlinește astăzi 90 de ani, dar mulți oameni s-au grăbit de ieri să îi cânte "La mulți ani", iar Poșta britanică i-a prezentat și primul cadou: un timbru cu o fotografie în care apar patru generații ale familiei regale.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlinește 90 de ani astăzi. Angajații oficiului poștal din Windsor, care a fost redenumit recent după suverană, s-au grăbit să îi ureze de miercuri "La Mulți Ani".
Poșta regală britanică a lansat un nou timbru, în onoarea aniversării de 90 de ani a Elisabetei a II-a. Fotografia prezintă patru generații ale familiei regale – Elisabeta a II-a, Prințul Charles, fiul cel mare al acestuia, William, și micul prinț George, care apare pentru prima dată pe un timbru poștal, la doar doi ani.
Presa britanică nu s-a lăsat nici ea mai prejos și a publicat un colaj cu fotografii realizate de-a lungul timpului, cu Elisabeta a II-a la diferite vârste.
După vizita la Oficiul Poștal, Regina a participat împreună cu prințul consort la inaugurarea unei estrade pentru orchestră în Grădinile Alexandra, acolo unde sute de oameni s-au strâns să o zărească pentru câteva clipe pe suverană. Elisabeta a doua a Marii Britanii are un program încărcat și de ziua ei. Mai întâi, ea va primi vizita celor care vor să îi ureze "La Mulți Ani" la Castelul Windsor. Apoi, Regina va participa la aprinderea unui far, primul din cele 1.000 care vor lumina teritoriul Regatului britanic cu această ocazie. Iar seara, suverana va lua parte la o cină în familie. Pe tot parcursul zilei, londonezii vor sărbători Ziua Reginei cu salve de tunuri trase din marile parcuri. Aniversarea va fi sărbătorită cu un fast și mai mare, inclusiv o paradă militară, în iunie, atunci când monarhul sărbătorește în mod oficial aniversarea.
Anul trecut, evenimentele de celebrare a zilei de naștere au inclus salve de tun, o fanfară și o paradă a cavaleriei britanice.