Actual· 1 min citire

RECORD. O FOTOGRAFIE face ISTORIE în lumea artei: e cea mai SCUMPĂ vândută vreodată-6,5 mil. dolari

RECORD. O FOTOGRAFIE face ISTORIE în lumea artei: e cea mai SCUMPĂ vândută vreodată-6,5 mil. dolari

RECORD. O FOTOGRAFIE face ISTORIE în lumea artei: e cea mai SCUMPĂ vândută vreodată-6,5 mil. dolari

Publicat11 dec. 2014, 17:45
SursăMediafax

Fotograful australian de peisaje Peter Lik a stabilit un record mondial după ce un colecționar privat a plătit 6,5 milioane de dolari pentru o poză a artistului, reprezentând o imagine a canionului Antelope din Arizona, în Statele Unite ale Americii.

 Fotografia alb negru, intitulată "Phantom" ("Fantomă", n.r.), prezintă o rază de lumină care pătrunde prin plafonul unei formațiuni carstice din canionul Antelope din statul american Arizona, informează time.com.

Recordul anterior a fost deținut de fotografia "Rhein II", realizată de Andreas Gursky, care s-a vândut în 2011 pentru 4,3 milioane de dolari.

Născut în 1959 în Melbourne, Australia, Peter Lik este cunoscut pentru fotografiile care au ca subiect peisajele și natura, mai ales în format panoramic. Cele mai multe dintre imagini sunt tipărite în format foarte mare, de foarte bună calitate. Fotografiile sunt realizate cu ajutorul unei camere cu film, Linhof 617 Technorama, folosind filme fotografice produse de Fuji.

De asemenea, acesta realizează și fotografii cu camere foto digitale, folosind aparate Phase One și Nikon. Cele mai multe fotografii sunt imprimate pe hârtie FujiFlex cu argint, pentru a augmenta sensibilitatea la lumină și strălucire, accentuând în același timp culorile vibrante.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News