Actual· 4 min citire

Record de înscrieri la Medicină: 4.204 de candidați, în creștere cu 360 față de 2023

Record de înscrieri la Medicină: 4.204 de candidați, în creştere cu 360 faţă de 2023

Record de înscrieri la Medicină: 4.204 de candidați, în creştere cu 360 faţă de 2023

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 iul. 2024, 16:53

Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București a anunțat, marți, că înregistrează anul acesta un nou record din perspectiva numărului de candidați înscriși la examenul de admitere care va avea loc duminică, 21 iulie, începând cu ora 9,00.

Astfel, pentru ocuparea celor 1.795 de locuri scoase la concurs (1.260 - finanțate de la bugetul de stat, 535 - cu taxă) s-au înscris 4.204 de candidați, în creștere cu 360 comparativ cu 2023 și cu 707 față de sesiunea din 2022, se precizează într-un comunicat transmis de universitate.

Examenul de admitere în domeniile Medicină, Stomatologie și Farmacie, precum și la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală (FMAM) se va desfășura în mai multe locații din Capitală.

Candidații la Facultățile de Medicină și Stomatologie vor susține concursul de admitere în spațiile special amenajate din cadrul Complexului Expozițional Romexpo din București (pavilioanele B1 și B2), iar pentru Facultatea de Farmacie și la FMAM organizatorii le pus la dispoziție candidaților spațiile din cadrul Facultății de Farmacie, respectiv din Palatul Facultății de Medicină din București.

Situația cifrei de școlarizare pe facultăți va fi următoarea:

- Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) un număr de 737 de locuri finanțate de la buget și 250 locuri cu taxă;

- Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) un număr de 201 locuri finanțate de la buget și 100 locuri cu taxă;

- Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 100 de locuri finanțate de la buget și 20 locuri cu taxă;

Alertă OMS. Loturi falsificate de medicamente de tip OZEMPIC, situația riscă să scape de sub control

- FMAM: la specializarea Asistență Medicală Generală și respectiv Moașe (240 de credite, 4 ani de studiu) sunt 119 locuri finanțate de la buget și 70 locuri cu taxă, respectiv 15 locuri finanțate de la buget și 15 locuri cu taxă, iar pentru specializările Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală, respectiv Tehnică Dentară (3 ani de studiu și 180 de credite) au fost repartizate 44 locuri/buget și 40/taxă, respectiv 44 de locuri finanțate de la buget și 40 locuri cu taxă.

"Este îmbucurător și totodată impresionant faptul că, în ultimii ani, pentru admiterea la studiile de licență din cadrul Universității noastre am înregistrat o creștere continuă a numărului de candidați, anul acesta fiind depășit recordul de anul trecut de 3.884 de absolvenți de liceu înscriși în competiție , cifra totală a celor ce vor concura pentru ocuparea unuia dintre cele 1.260 de locuri bugetate scoase la concurs fiind de 4.204 de candidați dintre care 35 au fost deja atribuite premianților la olimpiadele naționale și internaționale", a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rector al UMF "Carol Davila".

Pentru cele 737 de locuri scoase la concurs la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.743 de candidați (față de 2.546 candidați - 2023); pentru Facultatea de Stomatologie 877 de candidați (748 de candidați/2023) pe cele 201 de locuri; la Facultatea de Farmacie 105 candidați (91 de candidați/2023) pentru 100 de locuri; la FMAM 479 de candidați (459 de candidați/2023) pentru 222 de locuri.

Pentru admiterea în Facultatea de Asistență Medicală Generală - filiala Ploiești a UMFCD au fost scoase la concurs 40 de locuri la buget și 10 locuri cu taxă, examenul urmând să se desfășoare în luna septembrie. Pentru cele două locuri la Medicină, alocate anul acesta, în premieră, pentru viitorii angajați ai Serviciului Român de Informații, s-au înscris cinci candidați.

Taxele de studii stabilite de către Senatul UMF "Carol Davila" pentru ciclul de studii universitare de licență pentru anul universitar 2024-2025 sunt similare celor de anul trecut: 15.000 lei/an de studiu pentru Facultățile de Medicină și Stomatologie, de 10.000 lei/an de studiu pentru Farmacie și de 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM.

Rică Răducanu își spune oful pentru că nu a fost invitat la nunta lui Ianis Hagi: „S-or fi gândit că trebuie să ne dea băutură și mâncare gratis”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News