Japonia a raportat, joi, 1.645 de noi cazuri de infectare cu Sars-Cov-2, bilanț record de la debutul epidemiei. Autoritățile ar putea anunța noi restricții și avertizează că țara s-ar putea confrunta cu un al treilea val al epidemiei.
Recordul precedent de cazuri zilnice a fost înregistrat pe 7 august, când au fost raportate 1.596 de contaminări.
Tokyo a raportat 393 de noi cazuri, cel mai ridicat bilanț zilnic din ultimele trei luni, iar prefectura Osaka, din vestul țării, a înregistrat 231 de cazuri, depășind a treia zi consecutiv pragul de 200 de contagieri. De asemenea, în insula nordică Hokkaido a fost înregistrat un număr record de 236 de noi infectări.
Recentele creșteri ”pot fi considerate ca al treilea val al coronavirusului”, a declarat Președintele Asociației Medicale din Japonia, Toshio Nakagawa, citat de Agerpres. Ministrul pentru revitalizarea economică, Yasutoshi Nishimura, a precizat că, deocamdată, nu este luată în discuție reimpunerea stării de urgență națională, dar ar putea fi însă necesară introducerea unor restricții în ceea ce privește activitățile economice dacă situația se agravează.
Japonia a ieșit din starea de urgență instaurată în cea mai mare parte dintre cele 47 de prefecturi la mijlocul lunii mai. Țara s-a confruntat cu un al doilea val al epidemiei în august.Bilanțul epidemiei din Japonia a ajuns, joi, la 114.400 de infectări cu noul coronavirus și 1.884 de decese.Citește și: ”Guvernul Japoniei va suporta costurile privind vaccinarea populației anti-Covid-19”