Actual· 1 min citire

Record ABSOLUT la vaccinarea anti-COVID! Peste 91.000 de români s-au imunizat în ultimele 24 de ore

Vaccinare Romania/sursa foto: Profi Media

Vaccinare Romania/sursa foto: Profi Media

Scris de Andrei Zbîrnea Publicat: 21 apr. 2021, 18:27

Comitetul național pentru imunizarea anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 91.778 de doze de vaccin, dintre care 70.580 - Pfizer, 10.119 - AstraZeneca și 11.079 - Moderna, potrivit datelor puse la dispoziție de Institutul Național de Sănătate Publică prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor.

63.546 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 28.232 de persoane au primit rapelul.

De la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 4.487.643 de doze unui număr de 2.801.060 de persoane, dintre care 1.114.477 au primit o doză și 1.686.583 și pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 130 de reacții adverse - 14 de tip local și 116 de tip general.

Totodată, de la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 13.258 de reacții adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca, 1.360 de tip local și 11.898 de tip general.

CNCAV menționează că 144 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News