Arhiepiscopia Romano-Catolice București a anunțat, prin purtătorul de cuvânt, că este neplăcut surprinsă de sfatul pe care ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i l-a dat unui ortodox, să nu intre să se roage într-o biseircă catolică, pentru că e un păcat.
„Suntem surprinși în mod neplăcut de o astfel de declarație, cu atât mai mult cu cât ceea ce se întâmplă în străinătate, situația este cumva specială, întrucât mulți catolici care ar avea nevoie și nu găsesc o biserică, noi îi îndemnăm să meargă la biserica creștină cea mai apropiată”, a afirmat Șerban Tarciziu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, potrivit mediafax.ro.
Acesta spune că „poate” ar fi nevoie și de o reacție a Patriarhiei Române.
„În relațiile pe care noi le avem cu Biserica Ortodoxă există un climat totuși suficient de calm, de liniștit, și poate așteptăm o reacție din partea Patriarhei, poate o dezicere, vis-à-vis de această declarație a IPS Teodosie. În general, Biserica Ortodoxă cultivă românismul, naționalismul și pe bună dreptate, dar o astfel de declarație, atât de tranșantă, parcă merge puțin cam departe”, a menționat purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București.
Reacția acestuia vine după ce ÎPS Teodosie, într-o emisiune a radioului Arhiepiscopiei Tomisului, i-a răspuns unui ascultător stabilit în Anglia care a întrebat dacă se poate duce să se roage într-o biserică catolică, pentru că nu are în zonă una ortodoxă, că este „mare păcat”. „E mare păcat să mergi la o biserică catolică. Duceți-vă la o biserică greacă ortodoxă”, a afirmat ÎPS Teodosie.