ExclusivActual· 2 min citire

Rețetă de weekend: Tocăniță de bame. O delicatesă

Rețetă de weekend: Tocăniță de bame. O delicatesă

Rețetă de weekend: Tocăniță de bame. O delicatesă

Publicat21 aug. 2015, 16:58
Actualizat21 aug. 2015, 17:10

Rețeta de mai jos ne-a fost pusă la dispoziție de Lavinia Frăsinescu, manager “Bucătăria mea vegană”.  Tocănița de bame se realizează foarte ușor, iar gustul ei este o delicatesă. Într-un interviu EXCLUSIV realitatea.net, Lavinia ne-a povestit despre beneficiile bamelor, legume pe care tot mai mulți români au început să le folosească.

Tocănița de bame și vinete (date prin pesmet) la cuptor

11873496_499152243596021_6527961768353897681_n_99716500.jpg

Ingrediente:

700g bame
2 vinete (fără coaja, tocate cubulețe)
500g roșii tocate marunt
3 cepe (rondele)
Ulei (doar la sfârșit, altfel nu este sănătos)
Sare H după gust

Mod de preparare:

Ceapa se toacă rondele și se adaugă în tigaia încinsă cu puțină apa și sare (foc mediu);

se adaugă bamele spălate și fără codiță, 2 vinete, curățate de coajă și tocate cuburi de cca 1 cm. Pentru înăbușire se pune capacul și după 5 minute se adaugă roșiile tocate mărunt sau mixate.

La final se adaugă 1 lingura de ulei de masline extravirgin, mărar și pătrunjel, tocate fin.

 

11148688_499152246929354_2202047757094721236_n_90626700.jpg

“Bamele sunt vegetale foarte nutritive. Pe lângă faptul că sunt sărace în calorii, sunt bogate în vitamine și minerale: A, C, acid folic, tiamina, calciu, zinc, fibre, riboflavina, betacaroten, potasiu, magneziu și vitamina B6. Întrucât conțin acid folic, bamele sunt recomandate viitoarelor mame, acidul folic ajutând la dezvoltarea tubului neural al fătului.

Fibrele superioare, regăsite în bame, ajută la stabilizarea glicemiei, micșorând rata la care zahărul este absorbit din tractul intestinal.

bame_07566300.JPG

Mucilagiul din bame micșorează nivelul de colesterol și acidul din bilă, eliminând astfel toxinele prin filtrarea ficatului și, grație proprietăților laxative, curață intestinul gros. Și nu e tot, fibrele din bame mențin sănătatea intestinului gros.

Precum un panaceu, bamele consumate frecvent vindecă întregul organism. Astfel, tratează inflamația plămânilor și calmează simptomele de intestin iritabil.

Datorită conținutului de vitamina C, bamele au un puternic efect antioxidant și antiinflamator, care le recomandă în dieta bolnavilor de ateroscleroză, iar câteva studii arată că bamele previn cataracta”, ne-a mărturisit Lavinia Frăsinescu, manager Bucataria mea vegana

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News