Un român a intrat cu excavatorul în zidurile unor case nou construite dintr-un cartier pentru vârstnici din Marea Britanie pentru că nu și-a primit salariul. Paguba a fost de 4 milioane de lire.
Răzbunare dincolo de orice imaginație a unui muncitor român din Marea Britanie! După ce s-a certat cu patronii pentru bani, românul s-a suit în cabina unui excavator și a dărâmat, rând pe rând, un șir de case abia construite.
Imobilele urmau să fie predate proprietarilor peste câteva săptămâni și valorau, în total, aproape trei milioane de euro.
Momentul în care Daniel Neagu, în vârstă de 31 de ani, a distrus locuințele, a fost filmat de vecini. Cinci case au fost făcute praf în numai 20 de minute, cât a durat până la venirea poliției. Martorii spun că românul părea isteric și trecea de la furie la râsete.
Speriați, vecinii l-au confruntat, temându-se că, după ce va termina cu casele nou construite, va trece la ale lor. Neagu le-ar fi spus, însă, că nu au motive de îngrijorare, pentru că nu vizează decât proprietățile celor care îi datorează bani.
Românul a fost arestat pe loc și le-a spus oamenilor legii că a distrus casele pentru că nu a fost plătit. El nu lucra pentru compania care construia casele, ci pentru un subcontractor al acesteia. Daniel Neagu a fost adus deja în fața unul judecător, dar a refuzat că discute cu magistratul și s-a limitat la a-și confirma datele personale. A fost inculpat pentru distrugere de bunuri, iar procesul său va începe în 10 septembrie.