Actual· 1 min citire

Răzbunarea cruntă a unui interlop din Iași după ce a fost înjurat în trafic

Răzbunarea cruntă a unui interlop din Iași după ce a fost înjurat în trafic

Răzbunarea cruntă a unui interlop din Iași după ce a fost înjurat în trafic

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 iul. 2018, 12:06

Un tânăr de 20 de ani, din Iași, membru al clanului Tănase, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar lovit un bărbat din Vaslui, după care i-a distrus mașina cu sabia. Scenele violente au avut loc în fața unei terase din Iași care, la momentul incidentului, era plină de clienți.

Jean Mărărașu, zis Brăileanu, este acuzat de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire, distrugere și amenințare, doar prima dintre infracțiuni putând fi investigată fără a fi nevoie de plângerea prealabilă a victimei. Scenele violente în care a fost protagonist cel poreclit Brăileanu au avut loc în seara zilei de 25 iunie, când Jean și fratele său, Narcis Constantin, se deplasau cu un BMW seria 5 pe strada Smârdan, din Iași. După o șicană în trafic cu un șofer din Vaslui, Cătălin N., care conducea un Renault Laguna, interlopii au decis să îl urmărească. I-au blocat vehiculul în fața unui restaurant, unde a avut loc întreg tărăboiul.

"În timp ce Constantin Narcis a deschis portiera persoanei vătămate și purta o discuție în contradictoriu cu acesta, Mărăraș Jean a venit lângă autoturism cu o sabie în mâna dreapta, a lovit cu pumnul stâng în față pe persoana vătămată, iar apoi a lovit cu sabia geamul lateral stânga spate al autoturismului, precum și aripa stângă spate și tripla stânga spate ale autoturismului persoane vătămate. De față au fost mai multe persoane, incidentul consumându-se la câțiva metri de terasa restaurantului care, la acea oră, era plină de clienți", potrivit unor surse citate de adevarul.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News