Actual· 5 min citire

Război în Ucraina, ziua 969. Joe Biden, Emmanuel Macron, Olaf Schoz și Keir Starmer și-au afirmat hotărârea de a sprijini Ucraina

Joe Biden, Emmanuel Macron, Olaf Schoz şi Keir Starmer. Foto: Profimedia

Joe Biden, Emmanuel Macron, Olaf Schoz şi Keir Starmer. Foto: Profimedia

Publicat19 oct. 2024, 07:12
Actualizat19 oct. 2024, 21:43

Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 969 de război. Joe Biden, Emmanuel Macron, Olaf Schoz și Keir Starmer și-au afirmat vineri "hotărârea" de a sprijini Ucraina în războiul împotriva agresorului rus pentru ca aceasta să obțină o "pace justă și durabilă", potrivit unei declarații comune difuzate după o reuniune la Berlin.

UPDATE 21: 42 - După NATO, și Pentagonul spune că nu poate confirma informațiile privind prezența unor trupe nord-coreene în Rusia.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat sâmbătă că nu poate confirma informațiile potrivit cărora Coreea de Nord a trimis trupe în Rusia care ar putea fi desfășurate pe frontul din Ucraina, dar a adăugat că o astfel de mișcare, dacă se confirmă, ar fi îngrijorătoare.

UPDATE 19:10 - Atacurile rusești au ucis cel puțin 4 oameni în ultima zi și au provocat pene de curent în trei regiuni ucrainene

Atacurile rusești din Ucraina au ucis patru persoane și au rănit alte cel puțin 20 în ultimele 24 de ore, potrivit raportărilor făcute sâmbătă de autoritățile regionale, citate de Kyiv Independent.

Totodată, Ministerul Energiei din Ucraina a raportat în cursul dimineții că peste 73.000 de consumatori din trei regiuni au rămas fără electricitate din cauza atacurilor recente ale Rusiei.

UPDATE 16: 25 - Exercițiile navale găzduite de Iran cu participarea Rusiei și a Omanului și la care au fost invitate ca observatori alte nouă țări au început sâmbătă în Oceanul Indian, a anunțat televiziunea de stat iraniană.

Exercițiile, denumite „IMEX 2024”, sunt menite să stimuleze „securitatea colectivă în regiune, să extindă cooperarea multilaterală și să arate bunăvoința și capacitățile de a proteja pacea, prietenia și securitatea maritimă”, potrivit postului de limba engleză Press TV. (Reuters)

UPDATE 13:35 - Rusia a atacat cu drone Kievul, capitala Ucrainei, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, timp de mai bine de trei ore, unde sistemele antiaeriene au interceptat toate vehiculele aeriene fără pilot, însă o femeie a fost rănită, informează EFE.

Șeful Administrației Militare Regionale din Kiev, Serghei Popko, a scris pe canalul său Telegram că atacul a avut loc din diferite direcții și a durat mai mult de trei ore și jumătate.

Forțele de apărare au neutralizat toate dronele rusești care amenințau capitala, dar în raionul Dniprovski o tânără a suferit răni grave la un picior.

Potrivit primarului Kievului, Vitali Kliciko, este în prezent supusă unei intervenții chirurgicale într-un spital din capitală, după ce a fost lovită de un fragment de dronă.

Însă alertele aeriene au sunat în multe alte părți din Ucraina la primele ore ale zilei de sâmbătă, scrie dpa, care adaugă că Rusia a lansat noi atacuri cu drone, bombe de planare și rachete de croazieră.

UPDATE 13:10 - Franța, deschisă invitării imediate a Ucrainei în NATO

Ministrul de externe al Franței, Jean-Noel Barrot, a declarat sâmbătă la Kiev că Parisul este deschis ideii de a invita imediat Ucraina să adere la NATO, dar că discuțiile vor continua pe această temă cu aliații, informează Reuters.

"În ceea ce privește invitarea Ucrainei de a adera la NATO, suntem deschiși și este o discuție pe care o avem cu partenerii noștri", a declarat Jean-Noel Barrot la o conferință de presă cu omologul său ucrainean Andrii Sîbiga.

Barrot a mai spus că, dacă s-ar dovedi că este adevărat că Coreea de Nord trimite trupe pentru a sprijini Rusia în Ucraina, ar fi o escaladare majoră și ar arăta totodată că Moscova are dificultăți în război.

Omologul ucrainean al lui Barrot a avertizat la rândul său în aceeași conferință de presă că implicarea trupelor nord-coreene în invazia rusă din Ucraina ar reprezenta un risc "uriaș" de escaladare.

UPDATE 9:50 - Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina

Rusia și Ucraina au anunțat vineri că au schimbat 95 de prizonieri de război ucraineni cu același număr de prizonieri ruși, după negocieri purtate sub egida Emiratelor Arabe Unite, informează AFP.

"Nouăzeci și cinci dintre concetățenii noștri s-au întors acasă. Soldați care au apărat Mariupol și Azovstal, regiunile Donețk, Lugansk, Harkov, Kiev, Cernigău și Herson", a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

"De fiecare dată când Ucraina își salvează cetățenii din captivitatea rusă, aducem mai aproape ziua în care libertatea va fi redată tuturor celor aflați în captivitate în Rusia", a adăugat Zelenski, care a mulțumit "echipei care a participat la căutări și la eliberarea prizonierilor".

"Datorită acestei negocieri, 95 de soldați ruși au fost eliberați", a anunțat la rândul său Ministerul Apărării rus. "În schimb, 95 de prizonieri de război ucraineni au fost eliberați", a adăugat sursa citată.

Cele două tabere au schimbat deja sute de prizonieri de la invazia Rusiei asupra Ucrainei din februarie 2022, după acorduri negociate prin intermediul Emiratelor Arabe Unite, Arabiei Saudite sau Turciei.

Ultimul schimb s-a produs luna trecută și a vizat 206 prizonieri din fiecare tabără.

UPDATE 07:10 - Liderii american, francez, german și britanic se angajează să "continue să sprijine Ucraina în eforturile sale pentru a asigura o pace justă și durabilă, bazată pe dreptul internațional, inclusiv Carta Națiunilor Unite, precum și pe respectarea suveranității și integrității teritoriale", au indicat aceștia după întâlnirea lor la Berlin, organizată cu ocazia unei vizite a președintelui american Joe Biden.

Acesta a condamnat "atacul josnic" al președintelui rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei, lansat în urmă cu peste doi ani și jumătate.

"NATO rămâne puternică și mai unită ca niciodată", a adăugat Biden, subliniind că alianța nord-atlantică "nu poate să-și slăbească eforturile" odată cu apropierea unei "ierni foarte dificile".

Joe Biden a sosit joi seară la Berlin, pentru ultima sa vizită oficială în Germania, concentrată pe sprijinul occidental acordat Ucrainei și extinderea conflictului din Orientul Mijlociu.

Germania, al doilea furnizor de arme pentru Kiev după SUA, a redus deja la jumătate, la patru miliarde de euro, anvelopa sa bugetară consacrată Ucrainei pentru 2025.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News