După ce șeful de partid a dat semnalul că Tudorel Toader este indezirabil la ministerul Justiției, unul dintre miniștrii PSD cu rol-cheie în Guvern sare să puncteze la capitolul imagine și face declarație critică împotriva lui Toader.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici susține, referitor la situația ordonanțelor de urgență dorite de Guvern, că ministrul Justiției ar fi putut să comunice mai bine. Reacția vine după ce Liviu Dragnea l-a criticat pe Toader pentru lipsa de ințiativă privind ordonanțele de urgență referitoare la legislația penală.
„S-a făcut multă gălăgie, se discută foarte mult pe subiecte care nu există pe agenda Guvernului. Poate aici, Ministerul Justiției putea să tranșeze, putea să o clarifice mult mai bine și mult mai din timp să spună foarte clar, acest subiect există în atenția noastră, acest subiect nu există. Dacă există, care este planul", a declarat ministrul Finanțelor.
Liviu Dragnea s-a enervat zilele trecute pe ministrul Justiției și a răbufnit la adresa acestuia. Dragnea a precizat că nu-l mai interesează dacă Toader rămâne sau nu ministru, e doar problema premierului:
"Pe mine nu mă mai interesează ce este la Ministerul Justiției, jocul ăsta "Uite ordonanța, nu e ordonanța!" nu mă mai interesează. Obiectivele noastre în această campanie nu vizează Ministerul Justiției", a afirmat Liviu Dragnea vineri.
Șeful PSD a anunțat că săptămâna viitoare va avea loc o ședință a Comitetului Executiv al partidului, unde se va discuta, posibil, și despre remanierea guvernului.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader nu mai are postul asigurat în Guvern, după ce liderul PSD și-a arătat deschis nemulțumirea față de activitatea lui, iar șeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu s-a dezis și el de Toader.
Deputatul Varujan Vosganian, președintele filialei ieșene a ALDE, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că Partidul Social Democrat va fi cel care va decide soarta ministrului Justiției, potrivit agerpres.ro.
Întrebat dacă ALDE îi va acorda sprijinul politic ministrului Tudorel Toader, Varujan Vosganian a spus că "răspunsul oficial este cel care ține de aritmetica, mecanica întregii coaliții".
Schimbări bombă în Guvernul Dăncilă. Ce miniștri "zboară" și cine intră în cărți