Actual· 4 min citire

INSPECȚIA JUDICIARĂ: PONTA a afectat independența justiției

INSPECȚIA JUDICIARĂ: PONTA a afectat independența justiției

INSPECȚIA JUDICIARĂ: PONTA a afectat independența justiției

Publicat16 ian. 2014, 08:36
Actualizat16 ian. 2014, 09:21

Premierul Victor Ponta ar fi afectat independența justiției prin declarațiile sale cu privire la sentința din cazul Adrian Năstase, potrivit unui raport al Inspecției Judiciare care va fi prezentat astăzi către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), transmite Realitatea TV.

Inspecția Judiciară acuză ingerința politicului în sfera justiției, potrivit unui raport întocmit cu privire la declarațiile premierului Victor Ponta cu privire la condamnarea lui Adrian Năstase.

Declarațiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase și celeritatea soluționării unor sesizări penale afectează independența justiției și induc un sentiment de neîncredere, potrivit concluziilor din raportul Inspecției Judiciare, care va fi prezentat joi, în Plenul CSM.

"Este extrem de grav ca oameni politici care dețin importante funcții în stat să facă afirmații care urmăresc decredibilizarea sistemului juridic. Ca premier al României, este foarte grav să spui că sentințele care se dau la Înalta Curte sunt influențate politic", a declarat pentru Realitatea TV Livia Stanciu, președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit acesteia, atacurile au devenit tot mai dese în ultima perioadă la adresa ICCJ și a judecătorilor care instrumentează dosare penale ce îi vizează pe politicieni.

Consiliul Superior al Magistraturii discută astăzi raportul inspecției judiciare privind declarațiile lui Victor Ponta după condamnarea lui Adrian Năstase. Conținutul raportului nu a fost făcut public până la această oră. Președintele CSM a declarat, zilele trecute, că afirmațiile lui Ponta privind condamnarea cu iz politic a lui Năstase, sunt de natură să afecteze independența justiției.

"Declarațiile premierului afectează independența justiției, inducând în rândul populației un sentiment de neîncredere", a declarat pentru purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Tamara Manea. Potrivit acesteia, membrii Plenului CSM vor decide dacă își vor însuși raportul.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, pe 7 ianuarie, să sesizeze Inspecția Judiciară în cazul declarațiilor făcute de premierul Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase.

Secția de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară în legătură cu afirmațiile premierului Victor Ponta. Secția pentru judecători s-a întâlnit azi în sedință pentru a discuta despre o posibilă încălcare a independenței justiției.

Ponta a declarat că Năstase a fost condamnat politic și că este o victimă a regimului Băsescu. "Adrian Năstase este un condamnat politic și o victimă a regimului Băsescu, în condițiile în care președintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Macovei și Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici", a declarat, luni, premierul Ponta.

El a arătat că sentința dispusă împotriva lui Năstase, care a fost principala țintă a lui Băsescu începând din 2005, reprezintă o nedreptate și a amintit că pentru sesizările de ilegalități transmise de Guvern pentru acțiuni ale foștilor guvernanți nu există niciun răspuns din partea Parchetului.

Întrebat dacă concluzia este că în România justiția nu nu ar fi independentă, Ponta a răspuns: "Nu, este o justiție generalizantă și greșită. Eu cred că, în mare parte, justiția din România este independentă. Cred că – și până la urmă ce s-a întâmplat astăzi la CSM a arătat capacitatea reprezentanților justiției de a nu se mai lăsa impresionați, intimidați de președinte, au ales pe cine au vrut ei – dar cred că unul din obiectivele personale ale lui Traian Băsescu a fost acela, din 2005 încoace, de a-și doborî prin alte metode decât cele politice principalul adversar".

În același timp, Ponta a comparat situația lui Adrian Năstase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoșenko.

Instanța supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soția acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare.

Fostul premier a fost acuzat în acest caz că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct și prin intermediul soției sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China și cheltuielile aferente acestor importuri, precum și contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu și din București.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanța supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calității". El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 și pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul București a admis cererea lui de eliberare condiționată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News