Fostul ministru al Justiției Raluca Prună a afirmat joi, într-o conferință de presă, că nu a văzut în dosarul de candidatură al procurorului general Augustin Lazăr nicio ordonanță de clasare, în opinia sa acest subiect fiind "lansat" în spațiul public pentru a arăta că a existat "un pretins șantaj la președintele României".
Prună era ministru al Justiției în 2016, fiind parte a procesului de selecție a procurorului general al României.
"Spunem așa - exista o ordonanță de clasare pe care încă nimeni nu a văzut-o, care s-a dat în 2013 de Lazăr', dar e ca la Radio Erevan, nu de Lazăr Augustin, ci de Lazăr Cristian în 2013, când cetățeanul Iohannis era primar și asta s-a dat pentru ca în 2016 să șantajăm președintele. Eu nu am trimis la președinte așa ceva. Știu că există în minister un corp de control al ministrului - poate că ar fi cazul să investigheze - eu am trimis, după ce am primit avizul, dosarul la președintele României și nu exista în acel dosar niciun fel de ordonanță de clasare. Poate în realitate a existat ordonanță. Nu știu, aștept și eu să o văd, dar nu a făcut parte din această procedură. (...) Este ridicolă toată această poveste și ridicolă fiind are un sens foarte important: sensul este ca noi să vorbim azi despre asta, în loc să ne punem întrebarea care este temeiul legal în baza căruia s-a declanșat procedura de revocare a procurorului general. Și afirmația mea este că nu există temei legal", a susținut Prună.
Ea l-a invitat pe ministrul Toader să explice care este temeiul legal pe care își întemeiază declanșarea procedurii de revocare a lui Augustin Lazăr.
Raluca Prună a adăugat că revocarea unui procuror de rang înalt "nu se face după impresiile subiective ale unui ministru", ci în baza a trei condiții: management ineficient, sancționarea disciplinară sau neîndeplinirea condițiilor de la numirea în funcție.
"Singura condiție pe care domnul Lazăr, procuror general, ar putea să nu o mai îndeplinească la acest moment este calitatea activității sale manageriale. Ministrul Toader a cerut evaluarea activității manageriale la Parchetul General, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Inspecția Judiciară, care este abilitată prin lege să facă un asemenea control, a desfășurat controlul pe tot parcursul lunii septembrie, iar apoi CSM aprobă în întregime raportul Inspecției Judiciare, a cărui concluzie este că managementul la Parchetul General, sub conducerea procurorului Lazăr, a fost unul eficient", a explicat Raluca Prună, citată de Agerpres.
Potrivit fostului ministru al Justiției, demersurile din ultimii doi ani întreprinse de coaliția PSD-ALDE au vizat "destructurarea și readucerea Justiției la nivelul anilor '90".
"Ceea ce propunem noi este resetarea completă a jocului prin abrogarea - de îndată ce se va putea, vom avea pârghiile instituționale - a experimentului judiciar pe care modificările legilor Justiției îl reprezintă și întoarcerea la un proiect din 2016, care nu e al Guvernului Cioloș, ci un proiect la care s-a lucrat cu trei ani înainte de CSM-ul în funcție la acea dată. A fost un proiect în legătură cu care CSM-ul de atunci a consultat întreaga magistratură, toate instanțele din România", a indicat Prună.
În opina sa, "ar trebui, poate, să ne întoarcem la modelul de dinainte de 2005" în care ministrul Justiției nu avea niciun rol în propunerea de numire sau revocare a procurorului general și a procurorilor de rang înalt. Raluca Prună a adăugat că propunerile de numire ar trebui făcute de Consiliul Superior al Magistraturii, care este "garantul independenței Justiției" și care poate oferi garanțiile unei proceduri lipsite de speculații privind o posibilă influența politică.