Rafila speră să nu se ajungă la o grevă generală în Sănătate: Cel puţin jumătate din revendicări se realizează în perioada următoare

Grevă Sănătate - imagine de arhivă
Grevă Sănătate - imagine de arhivă

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, joi, că posibilitatea grevei generale din sectorul sanitar este menţionată de reprezentanţii angajaţilor din sănătate, fie că sunt medici, asistenţi medicali, infirmieri sau brancardieri, adăugând că discuţiile de până în prezent pe marginea acestui subiect au fost constructive. Potrivit lui Rafila, vorbim despre un set de revendicări, dintre care cel puţin mai mult de jumătate cu siguranţă se realizează în perioada imediat următoare. Declarațiile lui Rafila vin în contextul în care 4000 de angajați din Sănătate au ieșit, joi, în stradă din cauza salariilor mici. Protestatarii au descins în fața sediului Guvernului, cât și al Ministerului Sănătății. Marșul a fost organizat de federaţia sindicală "Solidaritatea Sanitară", care a anunţat deschiderea conflictului colectiv de muncă.