Jurnalistul Nando Mario Varga pregătește lansarea unui proiect editorial original, cu un concept inedit: „APROAPE ADEVĂRAT – săptămânalul lucrurilor care s-ar fi putut întâmpla”. Un format diferit, în care realitatea și imaginația se întâlnesc într-o perspectivă surprinzătoare asupra lumii.
APROAPE ADEVĂRAT este o publicație online de 12 pagini, care propune o perspectivă cu totul diferită asupra lumii în care trăim. Aici, realitatea se întâlnește cu imaginația, seriozitatea capătă accente comice, iar absurdul este tratat cu maximă responsabilitate... jurnalistică!
Politică, societate, familie, economie, turism, viață cotidiană, România, Israel, diaspora și evenimente internaționale – niciun domeniu nu este ocolit și nimeni nu beneficiază de exclusivitate asupra absurdului sau de imunitate în fața umorului.
Cititorii vor descoperi povestiri savuroase, știri despre evenimente care nu s-au întâmplat, interviuri imposibile, personaje cunoscute, oameni obișnuiți, caricaturi și întâmplări atât de plauzibile, încât granița dintre realitate și ficțiune devine aproape insesizabilă. Iar întrebarea care va apărea inevitabil este: „Oare chiar nu s-a întâmplat?”
APROAPE ADEVĂRAT nu își propune să schimbe lumea, ci să o privească dintr-o perspectivă neobișnuită, să-i surprindă contradicțiile și să transforme situațiile absurde în motive de zâmbet și reflecție.
Cu un concept editorial original și un format accesibil, publicația se adresează cititorilor de pretutindeni, fiind disponibilă gratuit, atât în format PDF, cât și Flipbook.
Pentru că, uneori, cele mai bune povești sunt tocmai cele care nu s-au întâmplat... dar ar fi putut să se întâmple!