Actual· 2 min citire

Rafila despre testarea în antidrogur în școli: „NU are niciun fel de beneficiu”

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. Foto/Inquam

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. Foto/Inquam

Publicat5 oct. 2023, 22:58
SursăRealitatea

Ministrul consideră că testarea în masă este o idee nefericită, iar pe lângă foarte multe inconveniente, ideea nici n-ar avea vreun beneficiu.

”A fost o idee nefericită, nici nu știu, nu vreau să mai investighez, să văd cine a lansat această idee în spațiu public, de testare în masă copiilor la școală. Nu știu cine a lansat-o, eu am fost de la început împotrivă”, idee a afirmat, joi seară, la un post  TV, Alexandru Rafila.

Acesta a precizat că acest model nu există nicăieri, ”cel puțin în lumea civilizată”.

”Este clar că un astfel de demers, dincolo de faptul că va crea foarte multă vâlvă în societate, foarte multe contradicții, foarte multe discuții, foarte multe costuri, nu are niciun fel de beneficiu, dimpotrivă, pentru că va duce la discriminarea și la stigmatizarea copiilor”, a adăugat ministrul Sănătății.

Potrivit lui Rafila, dreptul la învățământ există, iar în cazul în care un elev ar fi depistat pozitiv nu poate fi trimis direct acasă, ”trebuie să discuți cu familia, trebuie să ai resursele în primul rând”.

Ministrul Sănătății a mai precizat că sunt câteva milioane de elei în România și a afirmat că nu ar fi exclus ca ideea să fi fost lansată în spațiul public din considerente economice.

”M-aș fi gândit la lansarea acestei idei dacă n-a avut în spate considerente de natură economică”, a afirmat Rafila.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News