PSD transmite mesaje de susținere la unison pentru Liviu Dragnea, după ce șeful PSD a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Lideri de partid, miniștri, parlamentari, toți au spus că decizia este nedreaptă și că ei sunt alături de Liviu Dragnea. Mai mult, Viorica Dăncilă a transmis că cei care îi cer demisia lui Liviu Dragnea încalcă Constituția. Lia Olguța Vasilscu a spus că nu ”sângerează doar Liviu Dragnea, ci întreg partidul”, iar Carmen Dan susține că cel mai bine este să ”taci inteligent”. La fel, mesaje de susținere a dat și organizația de femei a PSD, dar și președinții PSD din zona de nord-vest. Pe de altă parte, deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, cunoscut și ca " deputatul Mitralieră", recunoaște că a doua condamnare pentru Liviu Dragnea este o decizie "dureroasă", iar lucrurile în PSD nu stau deloc bine. Și senatorul Ecaterina Andronescu a comentat că este o pedepsa grea, pe care "nici dușmanil
Președintele PSD București, primarul general al capitalei Gabriela Firea, declară că orice român trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă și menționează că "partidul trece prin momente dificile".
"Partidul trece prin momente dificile. Așa cum am făcut și în alte momente grele, eu și colegii mei vom lua cele mai bune decizii. Partidul Social Democrat va rezista tuturor presiunilor, își va duce la capăt mandatul încredințat de români și va pune în aplicare Programul de Guvernare. De prezumția de nevinovăție trebuie să beneficieze orice român, până la o decizie definitivă. În ciuda tuturor presiunilor, PSD va merge înainte pentru că avem o datorie față de toți românii. Deciziile trebuie să le luam noi, în interiorul partidului, și să nu fie forțate din exterior", declară Firea în comunicatul citat.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a spus că "nu sângerează numai Liviu Dragnea, sângerează partidul în această perioadă" și speră "să nu i se înmoaie genunchii" lui Dragnea, la fel cum "a fost cu un premier care a demisionat din funcție". Ea a mai afirmat că PSD este de vină că Parlamentul nu a aplicat modificările cu privire la abuzul în serviciu.
"Vă spun cu certitudine că a fost o greșeală faptul că nu am aplicat deciziile CCR. Sper că acum ne vine mintea românului de după, pentru că așa este corect. Nu am dat înapoi noi, a dat înapoi un prim-ministrul care și-a pierdut și mandatul, prin moțiune de cenzură făcută de partid. În momentul când ți se înmoaie genunchii mergi acasă. Și acea OUG 13 a fost declarată constituțională după. (...) O să fim alături de acest lider, pentru că nu sângerează numai Liviu Dragnea, sângerează partidul în această perioadă", a declarat Olguța Vasilescu.
Ea a mai spus că speră ca lui Liviu Dragnea "să nu i se înmoaie genunchii", cum "a fost cu un premier care a demisionat din funcție", afirmând că PSD este de vină că Parlamentul nu a aplicat modificările cu privire la abuzul în serviciu.
"Eu sper că lui Liviu Dragnea nu i se înmoaie genunchii, așa cum a fost cu un premier (Victor Ponta - n.r.) care a demisionat din funcție, lăsând partidul în off-side. Cred că și noi suntem de vină pentru că Parlamentul ar fi trebuit să aplice modificările la abuzul în serviciu. Deci suntem și noi vinovați pentru ceea ce se întâmplă, dar asta nu înseamnă că de acum înainte trebuie să cedăm măcar un milimetru. Trebuie să aplicăm deciziile CCR și programul de guvernare, nu ne sperie nimic", a mai spus ministrul Muncii.
Într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, Cătălin Rădulescu a afirmat că, în mod categoric, "trebuie făcut ceva, dar nu pot să vă spun ce, decizia o va lua președintele Liviu Dragnea. În opinia mea ar trebuie convocat un comitete executi lărgit, poate cu toți liderii PSD, nu doar cei din Comitetul Executiv, ci și cu parlamentarii, cu liderii din teritoriu, pentru că lucrurile nu stau deloc bine. "
Catalin Rădulescu a precizat că este vorba și de o decizie personală a lui Liviu Dragnea, după care va veni decizia CEx. Întrebat dacă este de părere că Liviu Dragnea ar trebui să facă un pas înapoi din toate funcțiile, Rădulescu a invocat din nou cadrul statutar. "Nu pot să fac aprecieri despre ce se va întâmpla, totul este la cald, sUnt niște reguli în partid, nu putem să-l îndepărtăm așa, pur și simplu, cum poate că si-ar dori unii colegi."
În încheierea intervenției sale la Realitatea TV, Cătălin Rădulescu și-a exprimat regretul că abuzul în serviciu, infracțiunea pentru care a fost condamnat Liviu Dragnea, ar fi trebuit demult dezincriminată, pentru că în multe țări din Europa nu mai există.
Ecaterina Andronescu: Nu cred că va pune interesul personal peste cel al țării
Fostul ministru al Educațiuei, Ecaterina Andronescu a comentat și ea situațía liderului PSD și a partidului după sentința de joi. "Eu cred că noi trebuie să ne liniștim și să judecăm cu înțelepciune, este o pedeapsă grea, nimeni, nici dușmanilor lui Liviu Dragnea nu le doresc o asemenea pedeapsă."
"Aș face un apel la unitatea partidului, PSD ul și-a asumat guvernarea țării, e important. Sunt sigură că Liviu Dragnea va lua cea mai înțeleaptă decizie."
Întrebată dacă Liviu Dragnea n-ar trebui să se retragă, Ecaterina Andronescu și-a exprimat convingerea că Dragnea va lua o decizie așezând în prim plan țara și PSD. "Cred că nu are cum să pună interesul personal inainte, sper în decizia pe care o va lua după o analiză, care sunt costurile și care sunt câștigurile," a declarat Ecaterina Andronescu.
Sorina Pintea: Vom depăși orice obstacole și vom continua să punem în aplicare programul de guvernare
Și ministrul Sănătății a comentat condamnarea lui Liviu Dragnea dintr-o perspectivă politicianistă, punând în balanță condamarea lui Liviu Dragnea cu nevoia îndepliniii programului de guvernare. "Dincolo de orice sentință, rămân oamenii și faptele lor. Dincolo de întâmplări, rămân principiile, onoarea și solidaritatea. Ceea ce s-a întâmplat astăzi arată că judecătorii au pus în balanță oameni și nu fapte," a scris Sorina Pintea.