Despre protocolul dintre SRI și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a știut încă din 2009! Și nu oriunde, ci în Parlament, când Serviciul a prezentat raportul anual, raport votat de aleși!
Despre protocolul dintre SRI și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a știut încă din 2009. Și nu oriunde, ci în Parlament, când Serviciul a prezentat raportul anual, raport votat de aleși!
Informația a fost oferită de deputatul PNL Cezar Preda, la Realitatea TV. El a adăugat că pe atunci nu au existat reacții în spațiul public legate de protocoale.
După așa-zisa descoperire a protocoalelor secrete, alianța de guvernare PSD-ALDE pune o presiune fără precedent pentru reabilitarea tuturor "condamnaților pe nedrept", în baza acestor protocoale "nelegale".
În raportul PUBLIC al SRI pentru anul 2009, care poate fi consultat pe site-ul serviciului de informații (vezi AICI), scrie negru pe alb:
"Totodată, în conformitate cu dispozițiile legislației în vigoare și prevederile Protocolului de cooperare între Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale, SRI a acordat asistență tehnică de specialitate organelor de cercetare și urmărire penală. Pentru unele situații au fost constituite inclusiv echipe operative mixte care au asigurat managementul activității de documentare și, ulterior, valorificarea eficientă a datelor și informațiilor referitoare la săvârșirea de infracțiuni".
Deși lucrurile erau cunoscute încă din 2009, niciun politician nu s-a inflamat la acel moment, ci abia după ce lupta anti-corupție a ajuns să deranjeze efectiv clasa politică.
Cum arăta Parlamentul României în 2009, în urma rezultatelor alegerilor legislative din 2008: Deși alianța dintre Partidul Social Democrat (PSD) și Partidul Conservator a obținut puțin mai multe voturi decât Partidul Democrat-Liberal, cel din urmă a obținut puțin mai multe mandate.
PDL și PSD au hotărît să formeze împreună o largă coaliție guvernamentală; pentru că PDL avea mai multe mandate, a primit dreptul de a desemna primul ministru, iar cel nominalizat a fost Emil Boc, primarul municipiului Cluj și președintele PDL.