Actual· 2 min citire

Protocoalele dintre SRI și parchete, analizate de CSM

Protocoalele dintre SRI și parchete, analizate de CSM

Protocoalele dintre SRI și parchete, analizate de CSM

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 2 apr. 2018, 22:11

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ar urma să examineze miercuri răspunsurile instituțiilor din sistemul judiciar privind protocoalele încheiate cu structurile de informații.

Potrivit unei informări a CSM transmisă luni presei, în ședința de miercuri, plenul Consiliului urmează să examineze răspunsurile transmise, la solicitarea acestuia, de către instituțiile din sistemul judiciar cu privire la protocoalele încheiate cu serviciile/structurile de informații.

Sursa citată reamintește că în ședința plenului din 20 martie s-a decis, printre altele, transmiterea unei solicitări către Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri și Inspecția Judiciară, în vederea comunicării Consiliului Superior al Magistraturii, în măsura în care există, a protocoalelor încheiate cu serviciile/structurile de informații, începând cu data de 1 ianuarie 2005.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis pe 20 martie către ministerul Justiției și către CSM protocoalele clasificate dintre instituțiile judiciare și Serviciul Român de Informații.

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost reclamată la Inspecția Judiciară de Lumea Justiției pentru că ar fi negat existența protocoalelor SRI-DNA.

Laura Kovesi ar fi dispus difuzarea unui comunicat de presă în care, într-o replică la unele dezvaluiri de presă care vorbeau de existența unor protocoale dintre parchete și serviciile de informații, a dezmințit existența acestora.

"Nu exista si nu a existat nici un protocol de colaborare SRI-DNA si nici protocol secret Coldea/Kovesi. Nu au existat echipe mixte SRI-procurori ori intalniri intre procurori si ofiterii de informatii in case conspirative(...)Informatiile respective sunt neadevarate, ofensatoare si absurde si au menirea de a discredita activitatea procurorilor DNA... a vehicula asemenea informatii neadevarate plaseaza intr-o lumina nefavorabila nu doar procurorii DNA, ci creeaza dubii greu de inlaturat asupra legalitatii si corectitudinii functionarii intregului sistem judiciar" , se arată în comunicatul DNA de la acel moment.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News