Un muncitor a murit și doi au fost răniți, luni seara, după ce un un proiectil a explodat la o exploatare forestieră din comuna Asău, județul Bacău. Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale răniților. Se pare că muncitorii încercau să taie proiectilul cu o drujbă.
Unul dintre muncitorii răniți de un proiectil de război a fost dus cu elicopterul la Iași, iar celălalt la Spitalul Județean Bacău. Bărbatul transportat la Iași este în stare extrem de gravă, în timp ce al doilea muncitor rănit este conștient și stabil.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că au fost trimise două elicoptere SMURD pentru cele două persoane rănite, luni seară, în urma exploziei unui proiectil în județul Bacău.
"Din păcate, este vorba despre un decedat, alte două persoane au fost rănite, în această explozie. Nu știm cu exactitate starea în care se află cele două persoane. Am trimis două elicoptere SMURD, unul dintre ele a și ajuns deja. Cel mai probabil, cele două persoane vor fi transportate fie la Iași, fie la Galați", a explicat Raed Arafat, pentru Mediafax.
Purtător de cuvânt ISU Bacău, la Realitatea TV: "S-a produs o explozie, este un element de muniție de război. Au fost înregistrate 3 victime, cei 3 bărbați sunt răniți. Echipajele de terapie intensivă au ajuns la fața locului. Specialiștii caută și alte astfel de proiectile rămase neexplodate. Se va face o anchetă, pentru împrejurările în care s-a produc incidentul. Cei 3 bărbați sunt muncitori la exploatarea forestieră. Una dintre victime este posibil să fi decedat între timp".