Actual· 1 min citire

Prințul Harry al Marii Britanii și soția sa Meghan, Ducesa de Sussex, așteaptă al doilea copil

Ducele şi Ducesa de Sussex

Ducele şi Ducesa de Sussex

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 feb. 2021, 22:29

Prințul Harry al Marii Britanii și soția sa Meghan, Ducesa de Sussex, așteaptă al doilea copil, a anunțat duminică un purtător de cuvânt al cuplului, relatează agențiile internaționale de presă.

"Ducele și Ducesa de Sussex sunt foarte fericiți că vor avea al doilea copil", a spus purtătorul de cuvânt.

Cuplul a împărtășit presei o fotografie alb-negru cu ei doi sub un copac. Meghan stă întinsă și își odihnește capul pe piciorul lui Harry, ținând o mână pe burtă.

Primul copil al cuplului, Archie Mountbatten-Windsor, care va împlini doi ani în luna mai, va avea astfel un frate sau o soră.

Harry și Meghan au renunțat la datoriile regale în ianuarie 2020 și s-au mutat cu Archie în California de Sud pentru a trăi o viață mai independentă, departe de atenția presei britanice.

Anunțul survine după ce Meghan a dezvăluit în noiembrie că a pierdut o sarcină în vara lui 2020, potrivit AGERPRES.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News