Prințul Charles al Marii Britanii, moștenitorul Coroanei Britanice, va fi prezent, astăzi, în România, unde va fi primit de Custodele Coroanei Române, Margareta, și Principele Radu. De asemenea, Prințul de Wales va fi primit și de președintele Klaus Iohannis.
Prințul Charles al Marii Britanii efectuează, astăzi, o vizită în România. Este primit, la Palatul Elisabeta, de Custodele Coroanei Române, Margareta, și Principele Radu, a anunțat Biroul de presă al Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei. Prințul de Wales a mai vizitat Palatul Elisabeta în anii trecuți, în 2011, 2016, 2017 și 2018.
Moștenitorul Coroanei Britanice este primit la Palatul Cotroceni și de președintele Klaus Iohannis, la ora 14.45, potrivit programului Administrației Prezidențiale.
Vizita Alteței Sale Regale Charles în România are loc în contextul crizei umanitare provocate de războiul declanșat de Rusia în Ucraina.
Moștenitorul Coroanei Britanice a venit prima oară în România acum 20 de ani, iar din 1998, este prezent aproape în fiecare an în țara noastră. La rândul lor, membrii Familiei Regale a României participă anual în Marea Britanie, în vizite publice sau oficiale.
Prințul Charles deține în România două proprietăți, în județele Covasna și Brașov. Moștenitorul Coroanei Britanice a declarat că România este o țară „uimitoare” și „ocupă un loc deosebit în inima sa”, iar la fiecare vizită o parte din el “se simte acasă”.
Una din proprietățile din România este în Valea Zălanului, deschisă turiștilor, și cealaltă în satul Viscri, unde este și sediul Fundației Prințul de Wales. În Viscri este deschis un Centru de Pregătire pentru ucenici, meșteri artizani, studenți și arhitecți din întreaga țară.
Prințul Charles a fost decorat de actualul președinte, în 2017, cu Ordinul Național “Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de “prețuire pentru activitatea în România și pentru promovarea imaginii acesteia în lume”.