Actual· 1 min citire

Prins în flagrant când încerca să tâlhărească o femeie, pe peronul gării. S-a ales cu dosar penal

Hot prins în timp ce fura de pe peronul gării. Foto/Profimedia

Hot prins în timp ce fura de pe peronul gării. Foto/Profimedia

Publicat15 ian. 2022, 13:12
SursăRealitatea

Un bărbat a fost prins în flagrant când încerca să tâlhărească o femeie, pe peronul gării din Bacău, lovind-o cu pumnii și amenințând-o cu un cuțit. Agresorul a fost reținut.

Potrivit unui comunicat dat publicității, sâmbătă, de Poliția județeană Bacău, incidentul a avut loc vineri, pe peronul doi al gării din Bacău, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi fiind cei care au sesizat ce se întâmpla."Polițiștii au intervenit prompt și împreună cu doi martori au imobilizat agresorul, iar în urma legitimării au stabilit că este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din comuna Dămienești. Acesta încerca să deposedeze de bagaje, prin violență, o femeie de 66 de ani, din București”, transmite IPJ Bacău.Pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal pentru tentativă de tâlhărie calificată. El a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Arestul IPJ Bacău.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News