Hotărâre fără precedent în România, pronunțată de judecătorii de la Tribunalul București. Unul dintre cei mai cunoscuți primari din țară, edilul Sectorului 1 din Capitală, a fost obligat de instanță să nu mai facă nicio declarație publică cu privire la activitatea unei companii private.
Potrivit gandul.ro, decizia prin care lui Dan Tudorache i se cenzurează un drept constitutional – la liberă exprimare – a fost pronunțată vineri, într-un proces intentat de reprezentanții companiei IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT.
”Admite în parte cererea. Obligă pârâtul (n.red. – Dan Tudorache) să înceteze răspândirea, pe orice cale, de afirmații în legătură cu activitatea reclamantei (n.red. – IRIDEX), de genul și/sau natura celei publicate la data de 24.03.2020, pe pagina publicației Agerpres sub titlul "Tudorache: Solicit Gărzii Naționale de Mediu să dispună încetarea activității depozitului de deșeuri operat de Iridex Group". Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate. Obligă pârâtul la plata sumei de 20 de lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare”, este hotărârea prin care judecătorii îl forțează pe Dan Tudorache să înceteze de îndată orice afirmație privind compania care a formulat acțiunea.
Primarul solicitase anterior Gărzii Naționale de Mediu să dispună încetarea activității depozitului de deșeuri operat de IRIDEX GROUP, informație publicată de AGERPRES. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Sectorului 1, începând din 23 martie 2020, s-ar fi împlinit condițiile de încetare enunțate în autorizația integrată de mediu ce-i permitea funcționarea. Într-o scrisoare transmisă pe 24 martie, Tudorache cerea Gărzii Naționale de Mediu să dispună încetarea activității depozitului de deșeuri administrat de Iridex Group. Edilul susținea atunci că Iridex a atins capacitatea de depozitare (4.500.000 mc) și s-a împlinit termenul până la care activitatea de depozitare este permisă (21 martie 2020).
„Solicit conducerii Gărzii Naționale de Mediu să dispună de urgență încetarea activității acestui depozit de deșeuri care otrăvește de ani buni aerul Capitalei. Conform Autorizației Integrate de Mediu ce-i permitea funcționarea, activitatea ce face obiectul acestei autorizații se poate desfășura până la împlinirea oricăreia din cele două condiții. Ori, în prezent, s-au împlinit ambele condiții pentru stoparea funcționării acestui depozit, iar continuarea activității acestuia este, cu atât mai mult, în afara legii", a declarat Dan Tudorache.
Potrivit Primăriei Sectorului 1, din expertiza topografică administrată în dosarul nr.15248/3/2018, despre care conducerea Gărzii Naționale de Mediu are cunoștință, a reieșit că încă de pe 25 iulie 2019 capacitatea maximă de depozitare era depășită cu 450.000 mc. Totodată, și a doua condiție la a cărei împlinire activitatea depozitului de deșeuri încetează, a intrat în vigoare pe 23 martie 2020, când Consiliul General al Municipiului București a hotărât să nu mai prelungească contractul nr.955/11.03.1999, care a stat la baza emiterii Autorizației Integrate de Mediu nr.15/14.02.2018.