Actual· 3 min citire

Primarul Robert Negoiță a inaugurat un sistem stradal de colectare selectivă DEEE

Primarul Robert Negoiță a inaugurat un sistem stradal de colectare selectivă DEEE

Primarul Robert Negoiță a inaugurat un sistem stradal de colectare selectivă DEEE

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 8 dec. 2015, 17:47

Primarul Robert Sorin Negoiță a inaugurat în Sectorul 3 un sistem de colectare a echipamentelor electrice și electronice de mici dimensiuni (DEEE) format din 15 puncte de colectare.

„Sunt foarte încântat să colaborăm cu parteneri interesați de protecția mediului. Este singurul proiect de acest gen și Sectorul 3 beneficiază de aceste servicii în mod permanent. Mă bucur cu atât mai mult pentru faptul că Primăria Sectorului 3 nu contribuie financiar și rezolvăm problema prin acest parteneriat. Mai mult decât atât, cetățenii Sectorului 3 au unde să arunce deșeurile. Facilităților din cadrul acestui proiect li se adaugă beneficiile aduse de pubelele inteligente deja implementate în Sectorul 3”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță.

Amplasate alături de restul recipienților de colectare selectivă, noile containere de culoare roșie, clar marcate și inscripționate, sunt situate în spații publice din Sectorul 3, cu acces facil, după cum urmează:

1. str. 1 Decembrie 1918 - Baraj Bicaz
2. str. 1 Decembrie 1918 - Lăceni
3. str. 1 Decembrie 1918 - Postăvarului
4. str. Nicolae Grigorescu - Burdujeni
5. str. Nicolae Grigorescu (OMV)
6. str. Nicolae Grigorescu - Lunca Bradului
7. bd. Unirii - str. Anton Pann
8. str. Liviu Rebreanu - str. Odobești
9. str. Mihai Bravu (rond Baba Novac)
10. str. Nicolae Grigorescu - al. Stănilă
11. str. Mircea Vodă - str. Nerva Traian
12. str. Matei Basarab - str. Labirint
13. bd. Corneliu Coposu - str. Iuliu Barasch
14. bd. Nerva Traian - str. Panait Cerna
15. str. Constantin Brâncuși (rond Gloria)

Amplasarea containerelor s-a realizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea unui sistem de colectare stradal DEEE în Sectorul 3”, inclus în programul finanțat prin granturi norvegiene „Steps for WEEE”.

Proiectul răspunde unei probleme identificate și confirmate de recentul studiu realizat de ECOTIC și Universitatea Națiunilor Unite, și anume obiceiurile defectuoase ale românilor când vine vorba de renunțarea la echipamentele de uz casnic de mici dimensiuni. În acest sens, Sectorul 3, și în general Bucureștiul, este un exemplu de bune practici la nivel național.

„Ne bucurăm să fim parteneri în acest proiect. Am încercat să avem un parteneriat și în alte părți, dar nu am avut parte de aceeași promptitudine. Vă mulțumim pentru disponibilitatea arătată. Acest proiect înseamnă debutul apariției în mai multe zone din Capitală a unor puncte de colectare DEEE, lucru pe care ne dorim să-l realizăm și în alte mari orașe ale țării. Dorința noastră este de a conștientiza populația asupra importanței colectării selective în România”, a declarat Valentin Negoiță, președinte al Asociației ECOTIC.

În cadrul proiectului Primăria Sectorului 3 a pus la dispoziție spațiile pentru amplasarea recipienților de colectare și a facilitat obținerea autorizațiilor necesare. Asociația ECOTIC preia DEEE-urile de la punctele de colectare în vederea tratării corespunzătoare și atingerii țintelor de reciclare și valorificare. Aceasta finanțează cu 10% costurile proiectului, restul de 90% fiind asigurate prin Innovation Norway.

Prin aceste containere Primăria Sectorului 3 oferă cetățenilor un serviciu public nou în special pentru debarasarea deșeurilor de echipamente electrice/electronice mici, fără a aloca sume din bugetul local.

Scopul proiectului este creșterea gradului de conștientizare și colectare selectivă a deșeurilor de echipamente electrice/electronice de mici dimensiuni în Sectorul 3.

Partenerii implicați în proiectul ECOTIC finanțat de Innovation Norway Pași pentru DEEE („Steps for WEEE”) sunt Primăria Sectorului 3, operatorul de salubritate de pe raza sectorului, Asociația ECOTIC și Innovation Norway.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News